30 mai, 2008

Conştiinţa avrigenească

Prof. Maria Chialda
Fiind născută şi făcâand parte din obştea avrigenească, îmi permit să vorbesc şi să caracterizez firea avrigenilor. Dar ca să pot face nişte afirmaţii despre avrigeni am sta îndelung de vorbă cu oamenii din Avrig ; ca să pot descifra firea avrigeanului atât de clară şi simplă la prima vedere, tocmai prin echilibrul ei şi at^t de subtilă şi de complicată prin minuţiosul proces prin care a rezultat. Avrigeanul analizează complex datele existenţei şi într-un mod specific. Principala trăsătură a spiritului avrigean este optimizarea. Avrigenii nu muncesc ci transformă, nu lucrează pământul ci îl îmbogăţesc. În acest efort spre ce e bun stă preţul vieţii lor întregi. În acest sens ei înţeleg şi câştigul : « vreau să câştig bani » înseamnă « vrau să am tot preţul muncii, tot bunul ei, tot folosul, tot ce e de scos pe optima limită de realizare. Ei storc realitatea, ca să spun aşa, pentru a-i lămuri valoarea. În acest effort crâncen stă modul lor suprem de realizare umană, aici îsi pun « arcul » lor sufletesc, aici îşi concentrează tăria, pe această balanţă este clădit tot echilibrul lor sufletesc. De aceea avrigeanul are o lume a lui şi se simte el însuşi ca o lume. Dacă am traduce în termeni culţi am spune Avrigul este universul lui, complet, perfect conturat ca orice construcţie culturală de mare perfecţiune. De aceea Avrigul dă impresia de la început că este o cultură, când noul venit stă de vorbă cu primul avrigean întâlnit (fireşte dacă este un om al spiritului autentic al comunei). Îmbunătăţirea înseamnă aici, supravieţuire pentru că numai aşa a acceptat natura să fie vatră. Mai înseamnă efort de organizare conştient elaborat, colectiv condus, deci simţ de ordine, de răspundere, de participare a acţiunilor, de dezbatere prelungită. Avrigul nu trăieşte în mit ci perfect integrat în istorie. Tocmai de aceea simţul tradiţiei îl are perfect constituit şi conservat. Pentru el tradiţia nu este dogmă ci instrument. Obişnuit să cântărească avantajele tuturor instrumentelor şi acţiunilor sale avrigeanul a evaluat tot aşa şi propriul spirit de tradiţie. A văzut că tradiţia este o forţă, că te poţi baza pe ea, că aduce acel echilibru pe care avrigeanul era obişnuit să şi-l construiască în raporturile cu natura. Greul vieţii nu l-a copleşit. Avrigeanul a ştiut să supravieţuiască în toate epocile în limite suportabile. Aşa cum nu l-a copleşit nici natura, nici tradiţia. Aceasta înseamnă că omul de aici are conştiinţa că el însuşi răspunde de reuşita sa în viaţă, că el dispune de toate criteriile şi că acestea sunt datorii sfinte. Numai realizarea lor maximă poate asigura succesul. De aceea avrigeanul îşi face singur comandamentele şi este mândru de asta. Dar în toate îl ajută tradiţia adică modelul tipic de a fi om al acestei colectivităţi. Pentru cel ce discută cu avrigenii personalitatea oamenilor noştri se face evidentă în plăcerea lor de a discuta firesc şi profund despre cele mai serioase probleme ale omului, ale grupului. Sunt fericiţi că pot comunica, se pot exprima, că pot face curs gândurilor şi aprecierilor lor. Se exprimă bogat, fluent, clar şi concis totodată. Gândirea e rapidă şi pe o arie amplă Se observă că gândesc concentrat în pauze, în privirea concentrată, care urmăreşte firul viziunii sale sau al cugetărilor. Rostirea este totuşi cu pauze puţine, am zice că vorbirea lor curge, ceea ce arată nu numai îndelungata tradiţie a elaborării verbale, ci şi acea plăcere de a conversa nestingherit şi liber despre toate problemele vieţii. Este aici cea mai de preţ tradiţie a comunei. Oamenii aceştia sunt deprinşi să facă evaluări mereu şi cu aceasta ne întoarcem la dominanta muncii şi a caracterului avrigenilor : a optimizării. Ei au încredere evidentă în capacitatea lor de a îmbunătăţi totul. Sunt cei care şi-au făcut şi şi-au menţinut rezultatele lor la nivelul cel mai înalt dorit şi atins. Sunt cei care au ştiut să investească, să cheltuiască totul din ei, să-şi consume toate forţele fizice şi sufleteşti asigurând ardoarea ce trebuie să dea puterea integrală a muncii. Nu-şi economisesc nici o forţă sufletească sau fizică . Aşa sunt şi când muncesc şi când discută. Imediat ştiu să se integreze în temă, să actualizeze tot universul lor, să-l despice, să-l lămurească, să se situeze ca judecători ai lor, să-l treacă în cuvinte. De aceea cuvintele nu au patimă la ei, ci un fel de înduioşare gravă sau o meditaţie adâncă, pentru că ei nu vor să se impună, să etaleze, ci ei îşi demonstrează, îşi scot adevărurile celor susţinute. De vreme ce se raportează pe ei la ei, e de la sine înţeles că avrigenii nu au nevoie de modă, nu sar de la un lucru la altul. Spiritul lor critic înnascut îi apăra de forme degenerate ale amestecului satului cu oraşul sau cu alte zone. Totul este cernut, cântărit, evaluat şi spun perfect în limbă : cu gravitate, cu spirit de sentinţă morală, cu umor, cu batjocură severă. Toate criticile sunt enunţate clar, totul se transformă în criterii. Avrigenii construiesc modul de a sancţiona valoarea celor trăite. Optimizează totul. Obişnuinţa aceasta de a « teoretiza » devine, de la ce apare mereu, ca un refren de bază, în tot ceea ce spun avrigenii : muncă, muncă, muncă…. Efort veşnic îndreptat spre scop : să reuşeşti tot mai bine, să transformi acest bine mereu ca să-l poţi avea mereu în puterile tale. În acest sens a schimba devine sinonim cu a conserva. Avrigeanul este un tip de echilibru specific între satele noastre.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog