30 mai, 2008

Ocazie pentru avrigeni, de a intui noi sensuri ale bucuriei

Puţine sunt adevăratele bucurii, acelea care rămân în memoria afectivă a unei persoane sau chiar a unei comunităţi umane. De fapt, bucuria aproape că nici nu mai face parte din repertoriul trăirilor umane, cu toate că, ea, bucuria este baza, temeiul oricărei comuniuni, începând de la Comuniunea Absolută dintre Persoanele Sfintei Treimi. Noi, oamenii, însă nu mai ştim să ne bucurăm, iar dacă o facem, atunci o facem fals, de faţadă, mai mult mimat şi, chiar mai mult decât atât, constatăm cu durere că, în ultimii ani (în care ne-am înfruptat până la saturaţie de prea mult pomenita “tranziţie”, n.n.) s-au cronicizat mânia şi disperarea (Cf. Daniel Goleman, Inteligenţa emoţională, trad. de Irina-Margareta Nistor, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2001, p. 9). Niciun gest, nicio acţiune umană nu mai este însoţită de acea “voluptate” sfântă a făptuirii. Totul se perindă fad şi apatic pe fondul trist al lumii, urmând mereu acelaşi tipic, într-o mecanică mult prea precisă pentru a fi încurajată cumva ieşirea din ea, fie şi prin vreo cât de palidă iniţiativă creativă îndreptată către trezirea din somn a posibilităţilor umane de manifestare. Şi, totuşi, omul a fost creat pentru a se bucura în Împărăţia lui Dumnezeu, cu o bucurie deplină, care nu se va lua de al el (In. 16,22). Trecerea-Paştele-tranziţia de la tristeţe la bucuria dătătoare de nădejde, de la pământ la cer şi, de la moarte la viaţă se realizează prin Învierea din morţi a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, devenită din acest motiv cea mai mare sărbătoare a ortodocşilor (La Alexandros Kalomiros, Sfinţii Părinţi despre originile şi destinul omului şi cosmosului, trad. de Pr. Prof. Ioan I. Ică, Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p. 125), care, înfiinţează o nouă apropiere între subiectele umane şi (…) între ele şi Dumnezeu (Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Ed. Omniscop, Craiova, 1993, p. 350). Efectuînd o trecere necesară şi, credem, binevenită, de la acest plan teoretic şi, poate, după unii, prea teologic, la planul practic, al experienţei immediate, vom spune, chiar şi la distanţă de câteva luni de la consumarea evenimentului că: emoţii,soare, bucurie şi, chiar lacrimi s-au împletit a treia zi de Paşti, pe 10 aprilie 2007, în comunitatea ortodocşilor din Avrig, cu ocazia vizitei Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit al Ardealului, Dr. Laurenţiu Streza. Pentru avrigeni, a fost o ocazie de a intui noi sensuri ale bucuriei şi ale Învierii, sensuri, poate, nebănuite pentru mulţi. Spun “sensuri”, pentru că, în acea zi de Paşti, la Avrig ne-am bucurat de “învierea” tradiţiei portului popular, pe care alţii l-au dosit în vreun colţ uitat al casei, de mulţi, mulţi ani. A fost “înviat” apoi şi acel frumos obicei al întâmpinării Înaltului Oaspete la intrarea în localitate, de către feciorii călări pe cai împodobiţi în ţesături multicolore în care predomină motivele-modelele artei populare locale, precum şi însoţirea Acestuia până la biserica veche din Avrig, unde s-a desfăşurat slujba Sfintei Liturghii. Nu putem, deci, să nu amintim aici cu numele pe cei care au depus un efort deosebit – aducând şi caii necesari pentru aceasta – pentru ca momentul să aibă un plus de solemnitate şi de frumuseţe: Directorul Casei de Cultură Avrig, Dl. Adrian Ionel Stoica, Spânei Mihai (doi cai), Nicodim Dumitru (doi cai), Şuha Vasile (un cal), Prier Ovidiu (doi cai), Acomi Alin, iar trăsura a fost pusă la dispoziţie de Dl. Vasile Mereş. Le mulţumim tuturor pentru bunăvoinţă şi pentru prestaţia de înaltă ţinută pe care au avut-o. Apoi, pentru ca bucuria să fie deplină, prin binecuvântarea arhierească a Înalt Prea Sfinţiei Sale Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, Muzeul “Gheorghe Lazăr”, aflat în imediata vecinătate a bisericii, a “înviat” şi el, după o perioadă îndelungată de letargie, înviind totodată, cu această ocazie şi amintirea ilustrului dascăl transilvan, pe a cărui lespede de mormânt sunt săpate în piatră cuvintele: Precum Hristos pe Lazăr din morţi a înviat, aşa şi tu, România ai deşteptat. Astfel, în a treia zi de Paşti, la Avrig s-a prăznuit învierea bucuriei şi nădejdii, prin bucuria şi nădejdea Învierii. Iar, cuvintele rămase înscrise pe prima filă a Evangheliei de către Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu surprind cât se poate de bine şi rezumă tot ce s-a spus până acum: “Am trăit clipe de înălţare duhovnicească şi de bucurie sfântă, azi, 10 aprilie 2007, în a III-a Zi de Paşti, prin săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti în biserica “Intrarea Domnului în Ierusalim” (Floriile) din Avrig, împreună cu preoţii slujitori şi protopopii Avrigului şi înconjuraţi de o mare mulţime de credincioşi. S-a binecuvântat şi s-a deschis cu acest prilej muzeul local (“Gheorghe Lazăr”), pentru sfinţirea tradiţiilor locale şi păstrarea lor în patrimoniul spiritualităţii româneşti.Binecuvântează, Doamne, credinţa şi dragostea faţă de Tine a dreptcredincioşilor creştini şi osteneala slujitorilor Tăi”. († Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului) Momente frumoase, momente deosebite! Timpul a trecut şi ne aflăm deja la câteva luni distanţă de eveniment. Unii, abia de-şi mai aduc aminte de el. Alţii, fără să-şi solicite prea mult minţile, şi fără să încerce să îşi aducă o cât de mică contribuţie la progresul general, se întreabă şi întreabă zeflemitor: “Ce-a făcut Asociaţia “Prietenii Avrigului” pentru Avrig?!” Le răspundem cu drag şi, cu speranţa că, nu este singura întrebare pe care şi-o pun: Asociaţia “prietenii Avrigului”, prin membrii săi a strâns sponsorizări de la privatizaţii din perimetrul localităţii (care s-au dovedit foarte generoşi şi cărora le mulţumim, fără a-i pomeni cu numele, datorită mulţimii lor) şi s-a ocupat de toată organizarea evenimentului, fiind un partener oportun pentru biserică la chemarea momentului. Apoi, Asociaţia, iubiţi avrigeni, împreună cu elevi ai şcolilor din Avrig, a făcut curăţenie-ecologizare pe Valea Avrigului, în urma acelora care, ca în toate domeniile de activitate dealtfel, nu ştiu decât să facă mizerie. Tot Asociaţia a organizat o serie de manifestări pentru tineret, cum ar fi carnavalul, deja binecunoscut şi, participarea la organizarea festivalului „Florile Oltului” şi la premierea copiilor care s-au remarcat în domeniul creaţiei. Şi, tot “Prietenii Avrigului” au dus Avrigul peste graniţe şi l-au înfrăţit cu oraşe de a căror existenţă nu ştiam până nu demult, iar unii nu ştiu nici astăzi. N-am amintit tot ce a făcut şi ce îşi doreşte Asociaţia să facă sau ce ar putea realiza dacă n-ar fi prea mulţi dintre aceia care sunt foarte potriviţi la a pune întrebări şi a trage concluzii. Nu vorbesc despre cineva anume; nu-mi permit acest lux, dar am o umbră de regret în suflet că, în loc să mergem înainte suntem traşi înapoi şi apostrofaţi pentru că nu suntem cunoscuţi, iar, din păcate, pentru unii, tot ce nu este cunoscut este rău. Să nu fie!
Pr. Vasile Gafton

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog