31 mai, 2008

Romania asa cum este ea acum

Cum văd eu România În contextul integrării României în Uniunea Europeană începând de la 1 ianuarie 2007, consider că vor avea în acest spaţiu, pe care l-aş dorii în continuare românesc, foarte multe schimbări la nivelul spiritualităţii şi culturalului nostru, în aşa fel încât să fim şi noi mândrii de faptul că suntem români, la fel cum sunt americanii de mândrii că sunt cetăţeni ai celui mai democratic stat din lume. Dacă importul de capitalism s-a făcut fără cap şi suntem nevoiţi spre binele ţării noastre să continuăm în această direcţie, chiar dacă capitalismul nu se pliază pe fundamentul nostru spiritual aşa cum a fost posibil în statele protestante şi catolice, atunci România ar trebui să încercăm o ambianţă de compromis, care să împace fiecare din aceste fundamente. Cu alte cuvinte politica românească trebuie să îşi schimbe forma de guvernare. Cred eu că pentru ca România să fie o ţară capitalistă, dar care să îşi păstreze specificitatea spirituală, trebuie să-şi încheie perioada de republică parlamentară şi să devină una constituţională în care puterea preşedintelui să fie mult diminuată până la o funcţie simbolică, ca în guvernarea germană, iar conducătorul Guvernului să aibă putere de drept a statului. Deşi pare, chiar şi pentru mine ceva utopic, ar fi unica ieşire a politicului nostru din starea, de-acum ruşinoasă, de tranziţie, iar odată cu acest fenomen lucrurile vor sta cu totul altfel pe toate planurile de activitate a societăţii româneşti. Dacă am ieşit din tranziţie, integraţi fiind în structurile Uniunii Europene, pentru a ne păstra specificul ancestral am neamului nostru, anume folclorul şi ţăranul autentic, singurele posibilităţi de afirmare ale statului Român de care putem fi mândrii, sunt, pe de-o parte transformarea României în stat turistic, nu la nivel înalt pentru că nu ne este specific, ci un turism de agrement, pentru că avem destul potenţial atât folcloric, cât şi istorico-natural care să ne permită această perspectivă, iar pe de altă parte transformarea teritoriului ţării în stat care să asigure parte din produsele agricole şi animalice necesare Uniunii Europene. Lipsa altor resurse în proporţii destul de mari care ar putea fi exploatate, ar putea face ca România să se simtă mândră de potenţialul ei turistic şi agricol. Se tot vorbeşte de expresia „săraca România tară bogată”. Singura şansă a României de aşi arăta specificitatea unică este de a profita de peisajele extraordinare, de litoralul la Marea Neagră, de suprafaţa cea mai mare a luncii şi Deltei Dunării, de cel mai lung lanţ vulcanic din Europa, de o bogată istorie şi tradiţie religioasă, de un pitoresc al mănăstirilor bucovinene şi din nordul Moldovei. România poate profita de pe urma frumuseţii şi diversităţii ei naturale. Păstrarea folclorului românesc, al cântecului popular de dor şi de jale, a tradiţiilor culturale şi religioase ale fiecărei zone în parte, se pot realiza doar în contextul, nu unei ruralizări a României aşa cum ar fi capabili unii să remarce, ci a unei exploatări a ceea ce ne este specific încă din faşa ancestrală a socio-genezei noastre pe acest pământ. În ceea ce priveşte industrializarea, cei care încă mai încearcă să transforme România într-o ţară a extracţiilor şi prelucrării a tot felul de minereuri şi resurse pe care presupunem că le deţine solul, pe care l-am moştenit de la înaintaşii noştri şi pentru care aceştia şi-au dat sufletul lui Dumnezeu pentru păstrarea integrităţii şi bogăţiilor lui, sunt încrezători orbi în întreprinderile şi acţiunile lor hazardate de-a dreptul. Întreţinem combinate de prelucrare a fierului care nu ne aduc în economie decât pierderi enorme, precum cel de la Galaţi, întreţinem o industrie constructoare de maşini cu care ar trebui să ne mândrim, deşi ştim foarte bine că nu acestea ne pot aduce profit la nivelul bugetului de stat. Nu cumva facem ceea ce nu ne este specific şi ne angajăm în întreprinderi neprofitabile? Ar trebui să ne vindem ceea ce ne este propriu şi nu ceea ce nu suntem capabili să facem! Cea mai sănătoasă industrii pe care o putem avea în viitor este aceea uşoară: alimentară, textilă, etc. Iar cei mai mulţi bani pe care ar putea România să-i aducă la bugetul de stat pot venii din activitatea economică a unor companii cu specific turistic, al vânzării de inteligenţă şi idei. Acestea sunt desigur alte imagini care ar putea popula un posibil viitor al României. După aşa-zisa revoluţia din 1989, am crezut că suntem liberi, iar faptul de a fi liberi ne va permite să ne catalogăm şi civilizaţi. Unde este greşeala?! Noi nu am înţeles prin libertate ceea ce în occident însemna civilizaţie, iar dacă nu am înţeles acest lucru, cum am putea înţelege ce este civilizaţia. Ieşind din comunism, ne-am avântat prosteşte, cu capul înainte spre o libertate înţeleasă prin faptul de a nu depinde de nimeni. Aici este greşeala. În capitalism libertatea este de fapt, chiar daca pare paradoxală şi / sau pleonastică în exprimare, o „constrângere liberală prin reglementări ale legii”. După ce am importat o libertate greşită nu ştiu de ce ne mai mirăm de o legislaţie foarte prost făcută. Viitorul juridicului românesc are din aceste motive foarte multe de suferit şi cu greu mai putem repara ceva, chiar în condiţiile unei noi constituţii, cea Europeană. Importul de civilizaţie este o altă sursă a viitorului nostru. Deşi importul de civilizaţie a fost făcut cu aceiaşi inspiraţie proastă de alegere până acum, anume prin faptul că nu am ştiut ce să importăm. În loc să ne păstrăm autenticitatea noastră specifică, ne-am occidentalizat sau mai bine spus ne-am americanizat. În loc să ne comportăm ca români ne comportăm ca americanii din filmele şi spoturile publicitare americane. În loc să ascultăm muzica noastră populară ascultăm „Country music” muzica americană populară. Dar tot răul trebuie privit spre bine, adică să privim unele proaste încercări în paşi spre originalitatea noastră, însă nu în sensul pe care-l avem ilustrat în muzica denumită astăzi „manea”, sau exemplificat chiar şi la noi în cinematografie prin „telenovelă”, acestea fiind nu numai paşi înapoi, ci şi degradări ale unei specificităţi. Paşii înainte ar fi faptul că aceste importuri, care nu pot aduce originalitate, au rolul, cred eu de a modifica o mentalitate învechită, mentalitate care nu poate fi schimbată prin imagini a ceea ce se află dincolo de ceea ce numim graniţe. Se practică „branding”-ul în România? Dacă mai sus mi-am susţinut punctul de vedere asupra a cum arată România astăzi, în rândurile de mai jos voi încerca să răspund întrebării „Se practică „branding”-ul în România?” Aş începe prin a spune că pe aceste meleaguri mioritice „ideea de bramd” nu prea este cunoscută în afară de câteva companii, care au preluat ideile occidentalilor şi le-au aplicat la spaţiul nostru financiar-economic, unele cu mare succes, altele încă învăţând ce înseamnă „branding”. Nu. Încă nu suntem pregătiţi să acceptăm „ideea de brand”, dovadă stând şi conceptul „Dracula park” prin care guvernanţii noştri au încercat să creeze României o imagine, iar prin asocierea cu imaginea „Dracula” – imagine foarte des popularizată în occident atunci când vine vorba despre specificul României. Unui occidental de rând care doreşte să viziteze România, primul lucru care i se spune este că v-a merge în România, ţara contelui Dracula. Noi nu suntem capabil să realizăm un „brand” de ţară, iar lucrul cel mai dureros este faptul că nici nu vrem să învăţăm de la alţii. Nu spun că nu vrem să învăţăm în nici un fel, pentru că de încercat încercăm, însă nu avem potenţialul necesar de cunoştinţe, nu avem specialişti şi nici formatori pe acest domeniu. Dacă dorim să creăm un „brand” de ţară, în primul rând trebuie să renunţăm la brand-urile individuale, mici şi nesemnificative, şi să căutăm unul unicat şi unitar la nivel naţional. Până acum abia am reuşit să reclădim heraldic imaginea individuală a localităţilor, fiecare fiind obligate prin norme europene să aibă propria stemă, care pare-se că se identifică la nivel micro cu brand-ul de localitate. Greşit. Aceste steme nu sunt decât simboluri şi atât. S-a mai încercat anii trecuţi prin acţiunea televiziuni publice să se stabilească un top al personalităţilor cu mare impact asupra socialului, istoricului, politicului şi culturalului, însă în opinia proprie, această acţiune nu a reuşit să găsească o opţiune clară care să determine o imagine bună de a fi supusă ideii de brand românesc. Includerea în top o sută cei mai mari români a personalităţilor non-culturale, sportive, politice şi mondene, a generat ideea unei neseriozităţi în stabilirea unei persoane, drept cel mai mare român. Fotbalişti şi artişti au devansat personalităţi marcante ale culturii româneşti precum: Emil Cioran sau Gheorghe Lazăr. În consecinţă, eu cred şi sunt ferm convins că noi nu putem să ne creăm un brand de ţară, nu suntem încă pregătiţi, nu suntem instruiţi, nu ştim să ne căutăm o imagine sau o personalitate care să stea drept brand. Pentru ca ceva să se schimba în bine şi să se pună bazele unei idei de brand, trebuie numaidecât să ne dăm posibilitatea să învăţăm cum se face. Iar dacă nu vom fi susţinuţi şi asistaţi, aşa cum s-a întâmplat cat de cât în cazul „Sibiu – Capitală Culturală Europeană”, nu vom reuşi niciodată. În plus faţă de ceea ce am amintit mai sus, mai cred că pentru a se pregăti o pistă de creare a unui brand de ţară, trebuie să fie sprijin financiar şi impuls turistic, facilitate care o poate asigura numai o stabilitate economică şi politică. Aceasta este viziunea mea, aceasta este ideea pe care o propun, aceasta este imaginea României mele de acum, iar propunerile enunţate mai sus nu sunt vise şi iluzii utopice, ci dorinţe care se pot materializa.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog