10 mai, 2008

Suflet din caste inferioare

Am şi eu suflet Şi mă-ntreb: Ce am făcut cu el? L-oi fi pierdut!? L-oi fi ascuns!? Şi-acum îl caut disperat Căci nu mai ştiu nimic de el. Vai!… Trupul l-a mâncat; În carne, În sânge, Sufletul meu s-a întrupat. Fărâme de suflet Zac în fărâme de trup. Miliarde de gratii de carne Închid în dosul lor În frig şi-n întuneric Fărâme din sufletul meu. Flămând de libertate, Cu gândul încătuşat De râuri de sânge fierbinte, Sufletul rage închis În propriul lui cosciug. Rage, dar nimeni nu-l ascultă. Urlă, dar nimeni nu-l aude. Grăieşte şi nimeni nu-l crede. Nimeni nu-i înţelege doleanţa. Nimeni nu ştie că Aşa cum trupul are nevoie de el Şi-l ţine încarcerat în închisorile trupeşti, Aşa şi el Are nevoie de libertate, Să zburde nestingherit Prin văzduhurile nesfârşite Ale lumii lui. Călător din carceră în carceră, Din trup în trup, El este nevoit Să dea pe veci Cu capul de pereţii trupului Până oboseşte. Sufletul meu a obosit, E lihnit de foame, E ghemuit, Pitit într-un colţişor de creier De unde priveşte Diferite forme de întuneric Ce răsar printre Puţinele schele de lumină; Amorţit de ghemuială Se ridică şi izbeşte cu pumnul În ochii mei, Implorându-mă să-i dau drumul. Dar nu pot, Nu pot, nu-mi stă în putinţă. Sinuciderea mea E singura lui scăpare. Ştiu că răbdarea lui E trasă de păr, Dar nu pot renunţa la viaţă Numai pentru a-i reda lui O altă viaţă. Şi oricum după ce scapă de mine, Libertatea îi va fi scurtă; Un altul ca mine Îl v-a înlănţui în sinele său. Aşadar, de ce să nu-l ţin la mine? Îi place, nu-i place, Aceasta îi este meseria Şi de acum în colo Promit că-i v-oi vorbi mereu Să-i ţin de urât şi plictiseală, Poate-aşa Timpu-i v-a trece mai uşor Prin faţa ochilor.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog