30 mai, 2008

Vorba multă, sărăcia omului

Dacă tot sunt preocupat de această problemă şi aflându-mă în preajma şi în sânul unor discuţii cu oameni care nu au grijă de felul în care folosesc limbajul lor, am decis să redactez câteva idei care au început să mă frământe de ceva vreme. Nu mai suport să mai asist la discuţii inutile, am impresia că oamenii nu mai ştiu ce înseamnă termenul „eficient”. Sunt de părere că acest termen trebuie să fie foarte ataşat de acela de „discuţie”, rezultând de altfel ceea ce agreez eu şi al cărei adept sunt şi anume: discuţie eficientă. Aş dorii să pun întrebarea: dacă discuţiile ineficiente sunt sau nu un act de barbarism civilizaţional, şi pentru asta ar trebui întâi şi întâi să vedem ce ar însemna barbarism civilizaţional. Mi-ar trebui câteva zeci de pagini pentru a lamurii acest termen, însă pe scurt ar însemna ceea ce este permis de către actuala civilizaţie dominantă, aşa-zisă „occidentală”, ca fiind acele acte specific umane prin care omul se manifestă contrar unor principii şi norme de orice ordin, fie social, fie politic, fie psihic, fie legislativ, moral religios, etc., care contravin unui comportament normal . Toate acestea sunt denumite acte de barbarism. Însă, deşi civilizaţia numeşte barbarism cam tot ceea ce contravine unor legi, norme, sistemul normativ al civilizaţiei este incomplet sau nu este foarte bine pus la punct, adică are scăpări nenumărate, care fac vizibilă ceea ce numeşte imperfecţiunea unei construcţii umane, şi care pe de altă parte ne aduce în atenţie şi faptul că civilizaţia occidentală nu este una care să se poată impună în totalitate. Scăpările ei nu se numesc altfel decât ceea ce numim acte de barbarism. Totul se trage de la origini. Ceea ce era în sânul legilor romane era considerat civilizat, iar cine nu, era considerat barbar, însă în contextul actual, termenul de barbar a căpătat, ca de fapt şi acela de civilizat, o altă semnificaţie adaptată timpului contemporan nouă, care are alte perspective şi un alt sistem normativ, totuşi cu scăpările lui. Am spus că această civilizaţie permite astfel de acte de barbarism prin scăpările sistemului său. Oare de ce să permită? Iată o întrebare la care am răspuns deja când am evidenţiat imperfecţiunea sistemului. Nu este intenţia volitivă a omului de a permite erori, ci din neputinţa de a perfecţiona sistemul normativ; aşadar nu omul, ci normele sale permit şi susţin actele de barbarism. Acesta se numeşte barbarism civilizaţional. Dar să revenim la ideea de la care am pornit. Conform explicaţiilor de mai sus se poate spune că şi discuţiile ineficiente sunt pure acte de barbarism civilizaţional. Una din diferenţele majore dintre întreg regnul animal şi omul care se află în partea cea mai de sus a evoluţiei acestuia, este faptul că fiinţa umană este una care are un limbaj articulat; ceea ce nu poate decât să ne bucure pe toţi reprezentanţii acestei specii. Astăzi însă, eu şi nu numai eu, asistăm la o abuzare inutilă de această capacitate a omului. Bineînţeles că limbajul face posibilă comunicarea dintre oameni şi nu numai; că limbajul este baza de transmitere a valorilor culturale laice sau nu, sau se află la originea actelor specific umane. Bineînţeles că discuţiile sunt eficiente, însă consider că sunt eficiente nu acelea care se poartă de dragul de a se purta , discuţii care nu fac altceva decât să complice limbajul zilnic al omului, ci acelea care au un scop bine definit, acelea care conduc la informare, actualizare a informaţiei sau care îmbunătăţesc limbajul curent. Dacă am dori să asistăm la limbaje complicate nu ar trebui neapărat să abuzăm de limbajul nostru natural, ci ar trebui să mergem la muzeu, la teatru sau la cinema şi de ce nu să citim o carte. Limbaje complicate nu pot fi decât acelea plastice, poetice, artistice, care nu comunică doar verbal ci au drept suport si alte abilităţi umane, talente şi deprinderi reprezentaţionale. Aşadar să nu mai supunem chinului de a fi complicat şi astfel inutil limbajul nostru natural. Discuţiile… Acestea îi fac pe oameni să comunice unii cu alţii, dacă nu ar fi discutat între ei capacitatea de comunicare articulată nu ar mai face nici o diferenţă în favoarea noastră. De aceea omului îi este vitală comunicarea articulată . Însă abuzul aduce plictis, aspect de bârfă şi un grav prejudiciu consistenţei şi eficienţei discuţiilor. De asemenea cei care sunt abuzatori, sunt aceia care nu posedă o anume cultură suficientă dezvoltării discuţiilor eficiente, având un fond de cunoştinţe limitat şi un domeniu de activitate destul de îngust de tipul: eu atâta ştiu atâta fac, mai mult nu vreau şi nu mă interesează altceva, adică se complac într-o mizerie intelectuală, fiind o jignire flagrantă adusă limbajului. Drept este că nu ar trebui să-i includem pe toţi în această categorie, ar fi un act prea radical din partea mea. Dintre aceştia sunt şi aceea care nu au suficiente resurse fizice sau mintale de a putea conduce o conversaţie eficientă. Iată că din această diferenţiere rezultă faptul că sistemul ne permite erori. Acestor oameni li se permite să discute inutil pentru că mai mult de atât nu pot. Discuţiile inutile sunt astfel instituţionalizate, sunt acte de barbarism civilizaţional. Deci sunt permise … însă altfel ar trebui marginalizaţi aceea care sunt incapabili de a putea întreţine astfel de discuţii, iar cei care se complac cu ele ar fi pedepsiţi, pedeapsa contravenind unei legi ce spune că, aceia care nu atentează sau abuzează agresiv sau violent cu urmări grave la statutul normal al capacităţilor specific umane, nu pot fi pedepsiţi într-un fel sau altul, fiindcă astfel cei ce pedepsesc devin pasibili ei înşişi de pedeapsă. Orice am face pentru a elimina discuţiile ineficiente din cotidian, am contravine unor norme civilizaţionale pe care tot noi le-am creat şi care prin autoritatea noastră ne opreşte să excludem alte erori din sistem. Pentru că umanitatea tinde să se supună unor legi universale, care să-i permită alcătuirea unui unic sistem normativ în primă instanţă experimental, apoi reglementat şi impus, iar în cele din urmă acceptat, astfel pledându-se spre o performare a acestui sistem. Nu ne vedem astfel, decât incapabili să mai schimbăm ceva în sistem şi să acceptăm lângă noi pe aceia care nu au descoperit încă grava eroare de a abuza de limbajul natural, de ai periclita puritatea ca specific uman. Actul nobil de a vorbi articulat nu trebuie folosit inutil. Sunt de părere că atunci când ai ceva de comunicat nu trebuie să exagerezi. Într-o discuţie, interlocutorii pentru a fi eficienţi în ceea ce priveşte maxima exploatare a inter-relaţionării verbale, ar trebui să aibă aproximativ cam aceleaşi cunoştinţe intelectuale. Atunci când diferenţele sunt prea mari, discuţiile se monopolizează în favoarea aceluia cu o mai mare cultură, iar într-o asemenea fază nu se realizează decât maxim o discuţie de informare de tipul: maestru-discipol sau elev/student-profesor. În acest context avem de-a face cu o discuţie mai puţin eficientă, interlocutorul incompetent fiind pus în umbră de către celălalt făcându-l să se simtă inferior şi astfel încălcând principiul de mai sus. Altfel spus, discuţiile eficiente se întâlnesc atunci când partenerii discuţiei sunt cam la acelaşi nivel cultural şi profesional de pregătire. De asemenea sub acest aspect se poate spune cu o destul de mare lejeritate că şi aceea care au un nivel intelectual de pregătire mai slab, pot avea discuţii eficiente pentru nivelul lor, însă ne lovim iarăşi de aceeaşi eroare sistemică conform căreia nu putem eficientiza discuţiile la nivel ridicat de intelectualitate. Discuţii eficiente am văzut că nu se pot realiza între doi interlocutori cu pregătire intelectuală diferită. Un alt aspect care trebuie ridicat este şi faptul că atunci când există o mare diferenţă intelectuală, preferabil, pentru a se evita o eventuală slabă pregătire, este mai bine să se tacă atunci când nu ştie şi să afirme numai ceea ce este sigur şi ţine strict de pregătirea lui profesională, pentru că astfel cel mai bine pregătit poate să profite de erorile afirmate cu atâta siguranţă de cel mai puţin pregătit, caz în care sfidarea şi şantajul pot fi armele cele mai perfide ale partenerului superior, care se poate juca cu interlocutorul său ca într-o relaţie de tipul: fraier-şmecher. Evitarea acestor nereguli ar putea uşura munca acelora care vor un sistem mai puţin eronat şi prin aceasta să se tindă spre o discuţii cât mai eficiente, dacă perfecta discuţie eficientă se pare că nu este posibilă. Unii oameni discută doar de dragul de a discuta, pentru a se afla în treabă. Alţii caută permanent parteneri de discuţie. Cafeaua necesită o ţigară, dar ţigara nu compensează un partener de discuţie. Cafeaua, alcoolul, tutunul, chiar şi drogurile uneori, adună parteneri de consumaţie. Se fumează, se bea, se consumă cafea sau droguri însă nu se consumă solitar, împreună cu cineva parcă toate se consumă mai uşor. Uşurinţa este întreţinută de o discuţie, însă sub influenţa acestor substanţe discuţiile nu pot fi decât ineficiente, sunt purtate degeaba, nu au nici o valoare constructivă. În contextul bunelor maniere, discuţiile eficiente împart importanţa cu acelea ineficiente, acestea din urmă fiind permise, spre exemplu în limbajul folosit de către doi interlocutori îndrăgostiţi este imposibil să se producă o discuţie eficientă. De altfel in acest caz eficienţa devine ineficienţă. Doi îndrăgostiţi se înţeleg mult mai bine dacă îşi spun vorbe cât mai puţin de înţeles, minciuna inofensivă, exagerările şi inexactităţile sau incoerenţele cauzate de o comunicare haotică, în cazul acestora pot declanşa cea mai eficientă discuţie posibilă. Sub celălalt aspect, acela al discuţiilor eficiente în contextul bunelor maniere, trebuie să luăm în vedere faptul că pentru a purta o discuţie manierată trebuie să te afli cel puţin la nivelul interlocutorului tău, discuţia trebuie să se desfăşoare după reguli stricte de conversaţie, limbajul uzitat să nu degradeze limbajul interlocutorului evitându-se astfel şi degenerarea discuţiei, formulele de adresare având un rol de control al limbajului folosit şi de a da celui cu care susţii o conversaţie prilejul de a agrea o discuţie cu tine şi de a o întreţine cu aceeaşi manieră şi eleganţă normativă. Din acest punct de vedere observăm că codul bunelor maniere este şi el sub auspiciile normelor şi legilor de eleganţă a limbajului, eficienţa depinzând de acest fapt. Dar şi codul bunelor maniere agreează eroarea, căci şi el este o creaţie a sistemului, manierele ţin şi ele de norme şi reguli de abordare. Discuţiile eficiente devin, dacă depind de atâtea reguli, foarte neplăcute şi neagreabile, regulile de adresare îngreunând foarte mult limbajul. Aceste reguli necesită mult timp pentru a se deprinde şi apoi ocupă mult timp în economia conversaţiei. Evident se exagerează. Însă codul bunelor maniere este în fond un catalog normativ de abordare a unor situaţii la nivel universal. Descartes folosea cu privire la valoarea adevărului expresia „clar şi distinct”. Am să o împrumut şi eu. Pentru ca o discuţie să fie eficientă trebuie să fie întreţinută de idei şi adevăruri clare şi distincte, adică nu oricine poate să aibă o conversaţie eficientă, doar aceia bine pregătiţi profesional, cu un nivel intelectual ce îi permite să posede anumite adevăruri şi să formuleze idei inteligibile. După părerea mea discuţiile eficiente nu trebuie să fie întreţinute pe o durată mai lungă de 40 de minute, maxim 50 de minute. Dacă se depăşeşte acest interval automat intervine rutina comunicaţională şi subiectivitatea interlocutorilor, obiectivitatea, singura ce poate întreţine discuţii eficiente, fiind suprimată. Discuţiile subiective nu pot fi eficiente sub nici o formă, ele implicând personalitatea, afectivitatea şi temperamentul fiecăruia, pe lângă faptul că limbajului natural i se alătură şi acela al trupului, practic este implicat aproape întreg psihicul, discuţia degenerând spre confesiune, chiar şi ea profesională. Mulţi oameni nu îşi pun astfel de probleme. Dar dacă nimeni nu s-ar ocupa cu astfel cercetări, care să suporte comentarii, critici, completări şi îmbunătăţiri permanente, nu s-ar mai ajunge la nici un fel de progres. Am pornit de la un proverb „vorba multă sărăcia omului”. Cred că am reuşit să sustrag ideea promovată de acest proverb, anume că discuţiile eficiente, adică acelea care folosesc idei şi cunoştinţe clare şi distincte, într-un timp optim estimat tipului de discuţie şi doar în condiţiile unor cunoştinţe corespunzătoare domeniului de pregătire profesională, doar aceste discuţii pot tinde spre o perfectare a conversaţiei, şi de ce nu spre o folosire cât mai obiectivă a limbajului cu care suntem înzestraţi natural, de care în condiţiile subiectivităţii abuzăm fără nici o scrupulă, deteriorându-l. Sfatul meu este să ne apropiem cât mai mult de acest fel de discuţie, dacă nu putem să îi atingem forma lui pefecţionistă.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog