03 iunie, 2008

Un administrator de hotel din Grecia seamănă cu Traian Băsescu

Este un om obişnuit, dar e tratat ca un preşedinte. Un manager de hotel din insula grecească Zakynthos este numit de toţi cunoscuţii "Mr. President". Asta pentru că natura l-a "construit" după chipul şi asemănarea preşedintelui României, Traian Băsescu. Video (1) Foto (1) Vezi Galerie Articol Cei doi seamănă atât de bine, încât nici un turist român care a călcat pragul hotelului de patru stele în care lucrează sosia preşedintelui nu a plecat acasă fără un suvenir inedit - o fotografie cu "Mr. President". De când a aflat că seamănă cu preşedintele României, Nikos Drakopulos se mândreşte cu înfăţişarea sa. Nu e zi în care "Mr. President" să nu fie fotografiat. Spune că în ultimii doi ani a făcut sute de poze cu turiştii români. "La început mi-au cerut să fac poze. La vârsta mea mi s-a părut ceva neobişnuit. Apoi mi-au spus că arăt ca preşedintele lor. Mi-a plăcut. Fără să-mi dau seama, aproape fiecare român se uita la mine ciudat, vroia să facă poze cu mine şi acum mă simt ca un preşedinte", spune "Mr. President". Uitându-se pe internet, Nikos însă şi-a dat seama cât de mult seamănă cu preşedintele.
Sursa: Realitatea TV

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog