02 decembrie, 2008

Barbaria în artă şi cultura de cafenea la Jean – Francois Mattéi

Astăzi, când vorbim despre conceptul de „barbarie”, constatăm că acesta a ieşit din sfera expresiei milenare „noi şi ceilalţi”, expresie care a învelit acest concept, l-a ajutat să se dezvolte şi să se formeze, expresie care i-a oferit cele mai clare interpretări şi semnificări. Termenul „ceilalţi” nu îşi mai găseşte loc în definirea barbariei, iar acest fapt se petrece deoarece în lumea contemporană nu mai încape nici o urmă sau rămăşiţă de necunoscut, cu alte cuvinte, nu mai există nici un domeniu sau spaţiu: cultural, geografic, tehnic, economic, politic, artistic şi mediatic, care să aibă prea multe necunoscute la nivelul cunoaşterii elementare, astfel că barbaria nu se mai defineşte în raport cu alţii, ci mai cu seamă în raport cu o individualitate. Barbaria devine din simplu concept care se opune, pe de o parte culturii autentice, iar pe de altă parte civilizaţiei, sensuri pe care le-a avut sau le-a căpătat de-a lungul istoriei, un concept care nu mai face obiectul unei diferenţieri, ci obiectul unei acţiuni, al unei manifestări. Barbaria în artă, pentru că pe aceasta o supunem discuţiei, a devenit o expresie specifică unor acţiuni la nivel individual, exprimând un element sau un fapt care nu rezultă sau nu este generat din sau pentru a respecta o normă sau un sistem axiologic, atestat de un anume for sau organizaţie cu un anumit specific, al cărui activitate este să valideze sau să autentifice un act artistic. Barbaria este o acţiune intimă, interioară individului, care denotă o stare de spirit, un mod de exprimare în societate, în cazul nostru, în societatea sau comunitatea artistică. „Barbarul ar fi în noi” şi se manifestă atunci „când eul se revoltă împotriva acestei lumi” spune Jean – Francois Mattéi, evidenţiind faptul că actul barbariei este un act care se manifestă sub forma unei idei sau al unui chip interior, în scopul unui protest faţă de ceea ce te opreşte prin limite impuse să te exprimi aşa cum vrei tu, idee care de obicei nu este agreată sau susţinută suficient. Cu alte cuvinte ar spune Jean – Francois Mattéi „barbaria este … dezertare a sinelui şi regresie a eului”, cuvintele alese de acesta (dezertare şi regresie) reprezentând caracteristicile şi specificităţile conceptului de „barbarie”. Barbaria de astăzi pare a fi una mai puţin violentă decât cea pe care o plasăm înainte de secolul al XIX-lea. Iar acest fapt a fost constatat datorită faptului că aceasta nu mai opune două tabere, una superioară alteia, una inferioară alteia din punct de vedere al culturii şi al civilizaţiei. Astăzi barbaria doar scoate în evidenţă slăbiciunile individuale. Vorbind despre barbarismele din arta contemporană, putem scoate astfel în evidenţă, pe de-o parte slaba pregătire profesională a artiştilor (incapabilitatea de a deprinde suficiente cunoştinţe necesare exprimării artistice şi insuficienţa cunoştinţelor teoretice elementare acumulate), iar pe de altă parte, o slabă replică artistică, ca alternativă la arta executată după norme şi principii estetice necesare. Dacă analizăm mai adânc problema barbarismelor în arta contemporană, constatăm că, prima alternativă evidenţiată, o putem exemplifica foarte uşor prin ceea ce se numeşte amatorism. Amatorul îşi ascunde slăbiciunea artistică sub o imagine, în care pozează ca victimă a normelor, iar din cauza acestora, ar spune el, nu i se dă şansa unei exprimări artistice libere. Faptul că nu este susţinut în lupta sa cu forumul de autentificare artistică, îl antrenează frenetic şi cu un entuziasm ieşit din comun, îl face să susţină şi să creadă că i se pun piedici, astfel că el nu poate arăta lumii ce poate face geniul său artistic, avangardist, revoluţionar. Concluzionez prin a spune că „slăbiciunea încearcă uneori să se dea drept virtute şi, în consecinţă, drept forţă morală”. Iar pentru al doilea tip de evidenţiere a barbarismelor din arta contemporană, putem aduce argumente cum ar fi: artificiul şi frauda. Slăbiciunea artistică de a nu fi capabil să aduci o replică puternică, bine susţinută şi bine argumentată, ca alternativă viabilă pentru arta realizată după norme şi principii teoretice, estetice, cunoscute şi recunoscute la nivel global, după care se stabileşte valoarea şi încadrarea în gen a unei opere, aduce în sfera artisticului pe de o parte artificiul, iar pe de altă parte frauda. Întâlnim aici două specii de barbarisme care constau pe de-o parte, în cazul artificiului, în a apela fără menajamente la diferite tertipuri aflate în afara normelor, pentru a ieşi în evidenţă, pentru a obstrucţiona opera şi autorul, pentru a modifica autenticitatea, sau pentru a insera elemente nespecifice sau a elimina elemente specifice; iar pe de altă parte, în cazul fraudei, caracterul de barbarism constă în acţiunea ilegală de a falsifica, de a distruge, de a expune falsuri, de a copia şi imita. Prin simplul fapt evidenţiat mai sus, de a cataloga barbarismele ca acte de slăbiciune a sinelui şi eului individual, am încercat să argumentez teza conform căreia, astăzi, barbarismul în artă este un fenomen, a cărei acţiune asupra culturalului este una negativă. Datorită caracterului slab al barbarismelor, influenţa lor asupra esteticii şi teoriei artelor este totuşi una minoră. Artistul veritabil este unul care nu cade în capcanele săpate de tertipurile unei barbarii, ci evită de fiecare dată hăurile acestora, astfel dovedind o meta-coloană vertebrală artistică, pentru că a fi artist nu înseamnă numai a crea opere, ci a cunoaşte întreg mediu artistic, cu pozitivele şi negativele lui, mediu din care trebuie în mod necesar selectat ceea ce face obiectul pozitivităţii. Barbaria în artă este în această poveste elementul negativ, care datorită originii sale interne, naturii sale individuale şi caracterului slab al manifestării, contribuie la negativismele artistice într-un procent insignifiant, însă demn de luat în considerare. Aceste barbarisme sunt printre acele elemente datorită cărora se cizelează cultura. Aşadar acestea fac parte din sfera culturalului, concept care nu se poate definii fără a se raporta la barbarisme, fără a le lua în seamă. Vorbim astfel de barbarisme culturale, aspecte, elemente, fenomene, acţiuni, care ajută la conturarea conceptului de cultură. Analog, putem spune şi despre barbarismele în artă. Acestea sunt câteva din barbarismele culturale. Amatorismul, artificiul sau frauda, nu sunt altceva decât câteva exemple de barbarisme ale artei contemporane, exemple care se întâlnesc la tot pasul şi la a căror extindere şi răspândire participă, pe de-o parte, dezvoltarea tehnicii şi mijloacelor prin care ne uşurăm actele cultural-artistice, iar pe de altă parte, uşurinţa cu care oricine poate să procure aceste mijloace, preţurile lor accesibile şi accesul nelimitat la acestea. Constatăm că oricine, oricând şi la orice oră, poate să facă artă, să critice arta să o analizeze sau să se întituleze artist veritabil. În aceste condiţii aş spune că asistăm la un fenomen cotidian pe care îl putem denumi „cultura de cafenea”. Acest fenomen se face prezent respectând şi preluând tradiţia vechilor saloane ale secolelor al XVIII-lea, al XIX-lea şi de la începutul celui de-al XX-lea, când nobilii, oamenii cu influenţă şi cei care pretindeau sau aspirau la un mediu social, denumit pe atunci „înalta clasă”, se adunau într-un cadru festiv şi fie îşi cucereau partenerele sau partenerii prin dansuri specifice claselor înalte, fie profitau de un mediu larg, frecventat de multe personalităţi, pentru a expune teze, a lansa teze şi cărţi: culturale, artistice, filosofice, politice, etc. Însă erau foarte puţine cazurile în care aveau loc astfel de activităţi cu înalte aspiraţii, de cele mai multe ori se imitau activităţile artistice şi culturale, fiecare fiind în egală măsură filosof şi om de cultură, în egală măsură pictor şi sculptor, etc., fiecare pricepându-se la multe astfel de activităţi, cu toate că, în fapt, erau nişte amatori înnăscuţi. Astfel de imitaţii erau cunoscute sub expresia „barbaria de salon”. Astăzi, această „barbarie de salon” este înlocuită de „barbaria de cafenea”, locul întrunirii oamenilor cu înclinaţii amatoriceşti, aşa-zis cunoscători ai culturii şi artisticului, este cafeneaua. Fiecare face cultură şi politică, oricine poate pune ţara la cale, oricine poate fi elaboratorul vreunei teorii ştiinţifice sau filosofice, oricine poate critica sau poate adopta poziţia artistului profesionist, savurând liniştit o cafea împreună cu colegul de companie, citind şi meditând asupra problemelor apărute în ziarul cumpărat din colţul străzii, toate acestea sub pretextul „cafelei de dimineaţă”. Important de reţinut şi de înţeles este faptul că, ceea ce duce la răspândirea „barbarismelor culturale” şi implicit a barbarismelor din arta contemporană, sunt accesul nelimitat la orice canal media, accesul nelimitat la informaţie, uniformizarea maselor şi accesul acestora în toate domeniile culturalului şi artisticului indiferent de pregătirea şi capacitatea lor. Drd. CHIALDA RADU VASILE

2 comentarii:

  • Roderick says:
    4 decembrie 2008, 15:01

    Mda... fac parte si eu din categoria "barbarilor culturali" -in care am intrat constient si bucuros acum catva timp.
    Constructiile conforme cu normele isi au limitarile lor. Din interiorul lor nu poti intelege "barbarul", ci doar parti din el. Merita sa ne integram perfect in lumea autosuficienta a normelor?
    Eu m-am saturat de rigoarea latina ("rigor mortis" ? ) si am devenit prieten cu dacii liberi si cu gotii. Din punctul meu de vedere merita sa fii uneori "barbar".

  • RADU - VASILE CHIALDA says:
    5 decembrie 2008, 14:34

    MULTUMESC FOARTE MULT PENTRU ACEST COMENTARIU. VAD FOARTE BINE CA SI TU TE COMPLACI IN ACEST, SA-I SPUNEM CA LA CARTE IN POSTMODERNISM, SENTIMENT AL KIH-ULUI, SAU CU ALTE CUVINTE AL BARBARIEI.
    DA, ASA ESTE, NE PLACE UNEORI ASA CUM SUNTEM SI ASTA NE FACE BOEMI. CEL PUTIN ASA NE PLACE SA CREDEM.
    SI EU CAD ADESEA IN ACEST SENTIMENT AL PLACERE DE COMPLACERE, INSA NUMAI FAPTUL CA INTALNESC LA ACEST NIVEL TOT FELUL DE OAMENI CARE MA SCARBESC SI II SIMT MULT SUB CUNOSTINTELE MELE, DAR DE CRED MULT PESTE CEEA CE STIU EU, MA FACE SA MA SCOT PE MINE INSUMI DIN CIOCOLATA ASTA, UNEORI ATAT DE RAVNITA.
    ASTA ESTE, TREBUIE SA RECUNOSC CA SI MIE IMI PLACE UNEORI CIOCOLATA.
    NU SUNT IN TARA ACUM SI NU PREA AM ACCES LA INTERNET LA ORICE ORA, CAND APUC SA SCRIU CATECEVA PE BLOG O FAC IN SCURTE CLIPE DE RAGAZ, DE ACEEA IMI CER SCUZE CA NU AM RASPUNS ASTFEL LA TOATE CELELALTE COMENTARII PRIMITE DE LA TINE.
    MA BUCUR TOTUSI CA TI-AU PLACUT VERSURILE MELE.

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog