02 decembrie, 2008

TRENUL CU ÎNGERI - TEATRU

PIESĂ DE TEATRU
de CHIALDA RADU VASILE
Personaje: În ordinea intrării în scenă IAL Îngerul Alb IV Îngerului Verde IG Îngerul Galben IAT Îngerul Albastru IR Îngerul Roz
Decorul
Al treilea compartiment al vagonului. Interiorul compartimentului este sumbru pictat în nuanţele unui maroniu şters. De-o parte şi de alta a compartimentului două banchete de clasa întâi găzduiau trei îngeri abătuţi. Două perdele vişinii inscripţionate cu sigla C.F.R. împresurau marginile compartimentului. Îngerul Albastru rezemat în cot, cu capul plecat, aproape adormit de legănatul trenului, Îngerul Verde privea liniştit splendoarea Raiului pe fereastra compartimentului, Îngerul Galben citea o carte „verde" de buzunar. Toţi erau prieteni buni. Se întorceau de la locul de muncă şi păreau istoviţi. Îngerul Alb intră în compartiment şi tulbură liniştea ce părea atât de plăcută. IAL, drept şi ferm în vorba sa: Îngerilor! Aripile la control, vă rog! IV, în şoaptă, mai mult pentru sine: Of ! Mare e grădina ta Doamne! Orice hexo-înaripat e controlor de tren. IAL, se îndreaptă către Îngerului Verde, se încruntă şi-i răspunde acestuia cu o voce gravă, aproape divină: Nu fi un simplu om! (Se apleacă la urechea Îngerului Verde şi-i şopteşte.) Vorbele tale le aud chiar dacă nu deschizi gura. Gândurile îngerilor sunt telepatice. Ţin să-ţi amintesc că sarcina ta nu este de a te antropomorfiza, ci de a diviniza sufletele oamenilor. Te-aş sfătui să nu te implici prea adânc în viaţa omului tău. Ne-am înţeles? IV, puţin nedumerit şi puţin speriat de greşeala nefirească a speţei angelice: Da! Sigur! Să trăiţi! IAL: Şi acum, să vedem aripioarele. (Către Îngerul Galben…) Dumneata ar trebui să te îngrijeşti de pene, s-au cam şifonat. Dacă se mai ciufuleau un pic nu te mai puteam legitima şi eram nevoit să te dau jos din tren. (După o pauză în care îşi notează ceva într-un carneţel.) Data viitoare când ne vom întâlnii sper să te aranjezi şi tu niţel. IG, calm, liniştit: Am băgat la cap, să trăiţi! N-am să uit! Îmi notez în caietul de sarcini. IAL, către Îngerul Albastru: Iar tu dragule!? Unde te crezi? Cumva în paradisul C.F.R.-ului? Vă rog să mă urmaţi puţin afară. (Se întoarce cu spatele, deschide uşa şi dă să iasă afară din compartiment.) Fără comentarii şi fără bodogăneli! Păi credeţi că eu mă joc aici!? De asta sunt pus!? Să am de-a face cu toţi amărâţii!? IAT, Îngerul Albastru se ridică în picioare, se întoarce către prietenii lui, umflă din umeri şi se întreabă mormăind printre dinţi: Da’ ce-am făcut!? Cu ce sunt eu oare de vină!? (Părăseşte al treilea compartiment urmând Îngerul Alb.) Îngerul Verde şi Îngerul Galben continuă conversaţia singuri. IV: Am uitat că azi e de serviciu măria sa „Stricteţea Înaripată”. Bine că telepatia funcţionează în trenul acesta numai „în prezenţă”. Altfel ne-am fi decapitat noi înşine de ruşine. Mi-aş smulge penele dacă m-aş vedea cum arat! IG, foarte degajat: Lasă prietene, lasă. Te înţeleg perfect, dar să ştii că nu ar trebuie să facem o tragedie din asta, Îngerul Alb e de serviciu doar o dată la trei cicluri. IV, mai calm: Să ştii că ai mare dreptate. De ce ne facem noi atâtea griji!? În fond şi la urma urmei, ne facem meseria. O facem bine! Până acum nimeni nu s-a plâns… Aşadar, de ce ne mai amăgim singuri!? IG, zâmbind: Aşa trebuie să gândim. Pozitiv. Şi să avem mereu zâmbetul pe buze, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. IV: Da’ mă! Dar câte-o dată nu mă pot controla. Am probleme mari cu omul meu. E dus cu pluta, e nebun de legat. E disperat. IG: Dar ce a păţit? Parcă de curând mi-ai spus că e bine, că nu ai de ce să intervii, că bagajul de rugăciuni e mereu plin şi că te bucuri că ai ce duce Şefului. IV, cu amărăciune şi întristare în glas: Da, aşa este. Aşa era în urmă cu ceva vreme. Dar tu ştii foarte bine că la ei timpul trece. Toate se perindă şi trec. S-au schimbat multe. Uite de pildă, pe omul meu l-a părăsit soţia. Plânge mereu, nu se mai roagă Şefului, bea mult, se întâlneşte pe ascuns cu „Ăla”, ştii tu care… (Face un semn din cap, iar cu degetul indică podeaua compartimentului.) Şi-a pierdut locul de muncă, iar copiii nu vor să-l mai vadă. Nici nu vreau să ştiu ce mă aşteaptă dacă află Mihail de toate astea. IG, mirat: Da. Situaţie grea. Nu aş vrea „să am aripile tale”. Dar când trebuie să-I dai raportul? IV, scoate un carneţel şi-l răsfoieşte: Păi stai să vad! Ultima dată am fost după „grupul îngerilor portocalii”. Ăştia sunt după „violeţi”, iar acum sunt la rând „bleau-marinii”. Aşadar mai am de aşteptat un pic. IG, surâzând: Da, mai ai de aşteptat. Poţi sta liniştii o vreme. IV, după câteva clipe de pauză: Dar tu? De ce eşti aşa de ciufulit? Ce ai păţit? Cine s-a luat de penele tale? IG: Ei… La mine e o poveste comică. (Surâde ridicând colţul gurii.) Eu am de suportat un om foarte interesant. E cascador la Hollywood. Unde este el trebuie să fiu şi eu. Ştii tu… Eu nu sar de la 1500 de metri altitudine din avion, nu mă arunc în faţa maşinilor, nu mă arunc în flăcări, nu înot cu rechinii, nu mă joc cu anaconde, nu sar cu motocicleta peste obstacole… IV, cu mirare în glas: Bine-nţeles că nu faci ce face el, nici nu ai cum. Dar ciufuleala se trage de undeva, nu? IG, ca şi când nu l-ar fi auzit pe Îngerul Verde, continuă povestea sa: Omul meu se roagă înainte de orice cascadorie pe care urmează să o facă. E foarte credincios şi petrece mult timp rugând-ul pe Şefu′ să-l păzească de nenorociri. La ultima s-a rugăciune, pe când ne aflam în capela studioului unde trebuia să facă el cascadoria, probabil că nu a fost foarte convingător în cuvintele sale, sau poate că nu a spus rugăciunea cu multă pioşenie, iar Şefu′ a vrut să mă facă atent cumva că nu l-am strunit bine şi m-a cutremurat puţin… (Se scutură ca şi cum ar fi fost cutremurat, imitând acele momente, apoi continuă.) Atunci mi s-au ciufulit penele. A fost un avertisment. Trebuie să fiu puţin mai atent data viitoare să nu cumva să mă scuture de tot Şefu′ şi să rămână aripile mele doar cu fulgi şi puf… Trenul intră într-un tunel. Peisajele paradisiace care se perindau prin fereastra compartimentului dispar. Locul lor este copleşit din ce în ce mai mult de paşi spre întuneric. Lampa care lumina compartimentul se stinge şi ea odată cu înaintarea în tunel. De-odată se stinge, iar întunericul se-aşterne în al treilea compartiment. La ieşirea din bezna tunelului, după un timp în care cei doi tăcură, Îngerul Roz deschide încet uşa compartimentului, îndreptă capul, ba în stânga, ba în dreapta, rămâne o vreme în uşă nemişcat, ca şi cum ar inspecta cu privirea întregul compartiment, iar după o clipă de linişte se adresează celor din compartiment respectuos. Îngerul Verde şi Îngerul Galben, care tocmai doreau să reia conversaţia anterioară, întoarseră ochii către Îngerul Roz, apoi se priviră şi în acord unul cu celălalt îl acceptară, făcându-i semn să se aşeze unde doreşte. IR: Este liber aici?... (Apoi se justifică.) Am căutat peste tot un loc liber. Este plin tot trenul, până în capătul capătului. IV, elegant şi ironic în egală măsură: Da!… Poftiţi!... Luaţi loc!... Avem loc!... Aici este loc pentru toţi; pentru toţi cei care intră. IG, foarte degajat şi pus pe glume: Da’ nu te sfii, dragul meu, intră… Ai mare noroc că ai trecut pe la noi. Dacă veneai mai devreme sigur nu mai aveai loc. IR, îşi încreţeşte fruntea în semn de nedumerire, vizibil afectat de glumele şi înţepăturile celor doi, apoi întreabă: S-a întâmplat ceva!? Stau cumva pe locul altuia!? Vă rog să îmi spuneţi dacă deranjez. Nu doresc să deranjez pe nimeni. IG, împăciuitor, pune mâna în semn de prietenie pe umărul Îngerului Roz, apoi îi explică gluma: Nu, dragul meu îngeraş, îţi spuneam aşa pentru că tocmai a trecut hexo-înaripatul, ştii tu care… IR, umflă din umeri: Care!? Cine?... Cine este acest Hexo-înaripat?... (Bâlbâindu-se!) He… He… Hexo… În… În… Ari… Înaripat, sau cum i-aţi spus voi... Cine-i? IV, şoptind: Controlorul. IR: Controlorul? IV: În şoaptă, te rog! IR, mirat şi în şoaptă, conformându-se: Aha!... Aşa îi spuneţi voi… IG, concluzionând: Da. Aşa îi spunem noi… Hexo-înaripat. Ştii tu… Are şase aripi, nu două ca amărâţii de noi. IV, revine la ceea ce dorea să-i explice Îngerului Roz: … Şi Hexo-înaripatul l-a scos afară pe prietenul nostru, Îngerul Albastru, fără să ne spună motivul… Nu că ne-ar interesa pe noi prea mult. Iar odată cu plecarea lui a rămas un loc liber. Cel pe care tocmai l-ai ocupat. IR: Ahaaaa! IG: Eşti norocos amice. IR, privind către mâinile Îngerului Galben: Frumoasă carte. Cred că am citit-o şi eu cândva. Sper să nu mă înşel. Este cumva vorba despre „Deşteptul” acela, căruia, Ăla, ştiţi voi care – cu corniţe şi codiţe – ia dat drept pedeapsă după moarte să citească toată biblioteca Iadului? IG, surprins de spiritul de observaţie al Îngerului Roz şi de faptul că acesta deja citise acea carte, încercă să pară totuşi mult peste iscusinţa celui Roz: Da’ văd că deja cunoaşteţi subiectul!... E o lectură plăcută. Am primit cartea de la fostul meu om. Îmi spusese că merită să fie citită de cel puţin două ori în viaţă. Eu am ajuns la cea de-a treizeci şi doua lectură. Lectură pentru delectare, nimic mai mult. IV: Eu credeam o ţi în mână doar să mă enervezi pe mine. De data aceasta nu prea ai lecturat. IR, analitic, cu un bun spirit de observaţie: Eu ştiu de ce te enervează. Cred că totul pleacă culoarea verde a copertei? (Cu capul în pământ, neavând curajul de a înfrunta ochii Îngerului Verde.) Doar eşti Înger Verde, nu? IG, cu un râs mut, undeva în sinele său, trădat de un zâmbet uşor: Te-a ghicit amicul nostru… Pe undeva cred că are mare dreptate. IV, vizibil supărat pe replica prietenului său galben: Bine măi „decoloratule”, pe acesta roz îl mai înţeleg, nici nu s-a uitat la mine când a spus minunăţia asta de glumă. (Se reaşeză în locul lui, încercând să găsească o poziţie mai fermă, pentru a-i replica Îngerului Galben.) Nu mă aşteptam din partea ta la o astfel de replică. (Gesticulează şi explică mai mult cu mâinile.) Păi tu de partea cui eşti? De partea roz-bombonului ăsta?... (Imită cu mâinile un gest, ca şi cum ar fi trântit ceva pe jos şi îşi îndreaptă capul către fereastră în semn de supărare.) M-ai supărat! IR: Eu îmi cer scuze. Nu am vrut decât să fac o remarcă, nu să supăr pe cineva. Sincer… Nu am dorit nici o clipă să supăr pe cineva. IG, devenind brusc serios: Tu să taci măi Roz-bombonule’!… (Printre dinţi…) Carte Verde… Nu ai făcut altceva decât să strici atmosfera de când ai venit aici. IR, cu aceiaşi faţă de nevinovat şi cu o exprimare de înger naiv: Mă scuzaţi! IG şi IV, în acelaşi timp: Tu să taci! IG, afectat de noua poreclă primită, decoloratul, încearcă să-şi recupereze statutul de prieten al Îngerului Verde: Mai „verzitură”! … Ce te-ai bosumflat aşa? (Văzând că amicul său este încă supărat şi nu schiţează nimic în demersul de împăcare, încearcă o altă metodă.) Te superi, la orice Glumă! Parcă ai fi copilul omului meu. Supărăciosule! „Antropomorfizatule”! IV: Eu? (Indignat că este asemănat cu un om, răbufneşte.) Eu sunt înger „Decoloratule"! IG: Tu înger? „Antropomorfizatule"!... Avea dreptate Îngerul Alb. Ai luat prea multe de la omul tău. IV, încearcă să şteargă din impresia făcută: Bine măi „Decoloratule”. Dacă tu zici, atunci aşa este. Da, recunosc, sunt prea afectat de omul meu şi-am împrumutat prea mult din caracterul uman. Dar hai să schimbăm subiectul. Trenul cu îngeri se opreşte. Se aude în capătul trenului un glas răguşit: „să coboare toţi Îngerii Bleau-marini. Urmează staţia Îngerilor Violeţi". După o clipă trenul o luă din nou la goană, întâi încet, apoi din ce în ce mai repede. Pe hol multă forfotă şi agitaţie. Îngerii Violeţi se grăbesc să iasă din compartimente. Printre ei, în direcţie opusă, se înghesuie să ajungă în compartiment Îngerul Albastru. IAT, dând din coate: Pardon! Pardon!... Vă rog să mă scuzaţi. Pardon!... (Se loveşte de un înger bleau-marin.) Scuze, n-am vrut… (Deschide uşa şi intră în compartiment.) IV, priveşte îndelung către uşă şi văzându-l pe „Albăstrui” se însenină dintr-o dată: Ce faci măi? Ai scăpat de Hexo-înaripat? (Se ridică în picioare şi se salută şmechereşte cu amicul său albastru.) IG, după ce salută, îl încearcă cu o întrebare pe Albăstrui: Da’ ce-a avut Hexo-înaripatul cu tine?!... Ai spus şi tu ceva necuvenit? (Îi face semn să se aşeze şi el undeva.) Hai, spune!... Ia loc. Povesteşte-ne!... Ce-a avut bestia cu tine? IAT, îşi caută cu privirea un loc, îl observă pe Îngerul Roz, îl salută şi pe el, apoi se aşează undeva în colţ: Scuză-mă te rog, nu te-am observat. IR: Nu e nici o problemă. Eu îmi cer scuze. Eu am ocupat un loc aici. Dacă doriţi eu mă retrag. IAT: Nu, nu. Staţi liniştit! Avem loc toţi patru. IR, mai degajat în prezenţa Îngerului Albastru decât în prezenta celorlalţi: Mulţumesc frumos. Nu vreau să deranjez pe nimeni. Eu nu am găsit nici un loc liber şi de aceea m-am aşeza aici… (Se justifică gesticulând şi schimbând priviri cu Îngerul Verde.) Dar să ştiţi că am cerut voie. IV, către Albăstrui: Hai mă, lasă-l pe Roz-bombonul acesta şi spune-ne şi nouă… (Arată cu privirea dispreţuitoare către Îngerul Roz.) Ce-a avut Hexo-înaripatul cu tine? IG, insistând: A fost ceva legat de gânduri telepatice? IAT: Nuuuuuuu! Nici vorbă. IR: Dar? IG şi IV, în acelaşi timp: Tu să taci! IV, întorcând privirea către Îngerul Albastru: Dar?… IAT: Aveam o pană ruptă la aripa stângă şi mai multe pene Albastre de la aripa dreaptă cam decolorate… IG: Şi!?... IAT: A spus că nu mă recunoaşte şi nu mă poate ţine în tren… Că trebuie numaidecât să cobor odată cu bleau-marinii. IV, mirat şi nedumerit: Numai că aveai câteva pene decolorate şi una ruptă?! IR: Dar nu este corect din partea lui… Comportamentul acestui Hexo-înaripat trebuie să fie raportat… (Către sine însuşi, introspectiv, în şoaptă.) Drept cine se crede el?... Mihail? IG şi IV, în acelaşi timp: Tu să taci! IAT, încercând să înţeleagă: Dar ce aveţi voi cu Roz-bombonul acesta de înger?... Sărăcuţul. IG: Da. Sărăcuţul! IV, uitându-se cu dispreţ la Îngerul Roz: După ce că e pricăjit, mai face şi pe ţanţoşul cu noi. Aici! În compartimentul nostru. IAT, împăciuitor: dar nu este şi el înger ca şi voi, ca şi noi?... (După o clipă de linişte continuă să argumenteze.) Contează că are aripi roz?... Foarte bine! Îi spunem Roz-bombon. Dar asta nu înseamnă să îl umilim. (Îndreaptă privirea încruntată către amicii lui.) Ce e cu voi dragii mei? Nu suntem toţi îngeri, indiferent de culoarea noastră, indiferent cu ce ne ocupăm?... Dublu-înaripaţilor ce sunteţi!... Suntem toţi la fel. IR, bucuros că i se ţine partea: Da, îngeri mei dragi, dublu-înaripaţilor ce sunteţi!... (Pauză.) Suntem toţi la fel! În acel moment personajele îngheaţă în locul lor. Liniştea se aşterne în al treilea compartiment al trenului cu îngeri. Vocea Îngerului Roz însă persistă într-un ecou din ce în ce mai înfundat „Suntem toţi la fel! Suntem toţi la fel! Suntem toţi la fel! Suntem toţi la fel! Suntem toţi la fel! Suntem toţi la fel! Suntem toţi la fel!...”, până ce glasul se pierde de tot.
CORTINA

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog