17 ianuarie, 2009

Japonia încă îşi discriminează propria clasă paria - buraku

16 Ian 2009
Laura Cernahoschi     În ciuda legislaţiei favorabile aplicării unei discriminări pozitive pentru buraku, aceştia nu sunt încă integraţi complet din punct de vedere social şi politic.    Japonia are propria castă echivalentă cu paria din India: buraku. Populaţia clasificată drept buraku este în continuare discriminată din punct de vedere social şi politic în arhipelag, dar acest subiect este evitat de către japonezi. Buraku sunt descendenţi ai japonezilor din epoca feudală, care, conform credinţelor budiste, îndeplineau sarcinile considerate murdare: măcelăria, pompele funebre, execuţiile cădeau în sarcina acestor oameni, numiţi “eta” - neumani. Aceste persoane erau obligate să poarte veşminte distinctive şi trăiau în cartiere separate. În 2001, apartenenţa la clasa buraku a constituit motivul pentru care Hiromu Nonaka nu a devenit premier al Japoniei, relatează “The International Herald Tribune”.  Publicitate     Nonaka ocupase funcţii de vârf în conducerea partidului de guvernare şi fusese numărul 2 în guvernul de la Tokyo, iar următorul pas logic ar fi fost să devină premier, funcţie către care îl împingeau aliaţii politici. Nonaka era unul dintre puţinii politicieni care îşi recunoşteau originile buraku. Totuşi, nu toată lumea era pregătită pentru o numire ce ar fi echivalat, poate, cu câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Obama în SUA. Printre cei care nu doreau să lase Japonia pe mâna buraku se număra atunci şi actualul premier, Taro Aso. El şi-a exprimat opinia foarte vehementă în faţa unui grup de asociaţi, în timpul unei întâlniri cu uşile închise. “Chiar vom lăsa aceşti oameni să pună mâna pe conducerea Japoniei?”, ar fi spus Aso, conform lui Hisaoki Kamei, care a participat la întâlnire. Kamei îşi aminteşte faptul că în acel moment s-a gândit că “nu este potrivit să spui asemenea lucruri”. Totuşi, nu a mai insistat pentru numirea lui Nonaka. Conversaţia privată a ajuns însă la urechile clasei politice şi în cercurile de buraku, iar la numirea lui Aso, numeroşi buraku şi-au amintit de comentariile politicianului. Japonia a adoptat politici de discriminare pozitivă la adresa buraku în urmă cu patru decenii, ca reacţie la ceea ce se întâmpla în SUA referitor la mişcarea pentru drepturile civile. Cele mai vechi cartiere de buraku se găsesc în fosta capitală, Kyoto, şi au o vechime de un mileniu. Cartierele supravieţuiesc şi acum, iar locuitorii lor sunt încă subiectul discriminărilor. Astfel de grupuri supravieţuiesc şi în restul regiunilor budiste, precum Tibet şi Nepal, şi au fost eliminate doar în Coreea de Sud. În Japonia, atât de legată de trecutul său, fiecare persoană are un registru de familie păstrat la primărie, care arată cine sunt strămoşii săi. Familiile şi companiile comerciale obişnuiau să verifice registrele pentru a depista membrii buraku în cazul unor căsătorii planificate sau la angajarea de personal până în urmă cu o generaţie. În rândul tinerilor, practica a început să dispară. Buraku au fost eliberaţi oficial în 1871, la câţiva ani după abolirea sclaviei în SUA. Totuşi, membrii castei au continuat să aibă condiţii de viaţă mai proaste decât restul japonezilor. În 1969, la presiunea buraku, guvernul japonez a adoptat o serie de măsuri pozitive pentru această clasă. Legislaţia respectivă a expirat în 2002, iar între timp Japonia cheltuise 175 de miliarde de dolari pe discriminarea pozitivă a buraku.  Fumie Tanaka, în vârstă de 39 de ani, povesteşte pentru IHT că în timpul şcolii, la Osaka, nu a suferit din cauza faptului că era buraku, deoarece se promova integrarea. Însă, când a ajuns la liceu, şi-a vizitat într-o zi o prietenă, fiind invitată să rămână la masă. “Atmosfera era plăcută la început, dar când m-au întrebat unde locuiesc şi le-am spus, bunicul a pus jos beţişoarele şi s-a dus imediat la etaj.” La Osaka, în cele 48 de cartiere de buraku, unde trăiesc de la 10 la 1.000 de familii, ratele de necesitate a ajutoarelor sociale sunt mai mari decât în restul oraşului, chiar şi acum. Nivelul de educaţie rămâne şi acum mai mic decât în restul oraşului, chiar dacă diferenţele nu mai sunt atât de mari ca în trecut. În plus, cartierele respective au început să fie depopulate. Buraku mai tineri, care au o educaţie superioară, se mută în alte cartiere, iar japonezii ne-buraku nu vor să locuiască în aceste zone. La Tokyo, însă, unde cartierele de buraku nu au mai fost delimitate de primărie ca atare, au început să se mute şi alţi japonezi în acestea.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog