18 ianuarie, 2009

MAILALT VS. GEORGHE LAZĂR - CU CE NE MÂNDRIM

 DE CHIALDA RADU VASILE

Dumnezeule! Mare este grădina ta. Se întâmplă ceva miraculos. Oamenii care nu sunt de prin preajma locurilor încep să discute. Mulţi trecători prin scumpa noastră localitate încep să afle. Ceva pluteşte prin aer, iar majoritatea localnicilor nici nu ştiu că ceva se mişcă în jurul lor. Degeaba, îmi spun mereu în minte. Pe oamenii locului nici nu îi interesează ce gândesc cei din afara comunităţii lor. Se pare că doar străinii care nu şed în Avrig prind ceea ce pluteşte. Culmea! Ne vând la preţuri infime ceea ce au prins prin metode gratuite, iar noi încă mai căutăm cu privirea după ceea ce ne este propriu. Oameni buni! Dragi avrigeni! S-a schimbat ceva în localitatea noastră, ceva nu mai decurge firesc, ceva se mişcă şi mocneşte. Am avut prilejul în ultima vreme, să parcurg cu mijloace de transport în comun sute de kilometri, destinaţiile finale fiind Braşov, Bacău, Iaşi sau Bucureşti. Spun prilej deoarece într-adevăr a fost o oportunitate de a discuta cu oameni din diferite categorii sociale, care practică diferite meserii şi care spre surprinderea mea chiar aflaseră despre Avrig. Este de-a dreptul îmbucurător, ar spune avrigeanul, ca cineva care nu locuieşte nici măcar în Judeţul Sibiu, să ştie cel puţin două lucruri despre Avrig. Dar domnilor cititori, în fapt nu este chiar aşa de îmbucurător. Ceea ce ştiu alţii despre Avrigul nostru sunt următoarele: în primul rând pe buzele majorităţii stă numele Mailat, se mai cunoaşte faptul că este un orăşel mic la poalele munţilor, un procentaj destul de redus ştiu că aici a locuit sporadic Samuel Von Bruckenthal, iar foarte puţini ştiu că aceasta este localitatea natală a marelui cărturar Gheorghe Lazăr. Aşadar imaginea oraşului nostru este destul de îngustă, iar cele mai multe lucruri ştiute despre noi sunt cele vizualizate în urmă cu aproape un an la televizor, unde în centrul obiectivului a fost cazul Mailat.  Oameni buni, ceea ce pluteşte în aer este însăşi ignoranţa noastră. noi nu ştim în ce „oală suntem”. Poate că sunt prea radical spunând oală, însă cea mai bună comparaţie cred că aceasta este. Noi avrigenii suntem nişte legume proaspete, mândri nevoie mare, gata mereu să o punem de o supă împreună. Fierbem mereu când cineva încearcă să iasă în evidenţă, ne aburim unii pe alţii şi ne amăgim cu gândul că ne vor gusta alţii propriile ironii ale vieţii.  În urmă cu ceva timp am avut de susţinut un examen pentru absolvirea cursurilor de muzeologie şi mari colecţii de artă, examen care avea drept finalitate prezentarea unui muzeu vizitat. Nu am fost în muzee foarte cunoscute aşa ca am ales să prezint profesorilor muzeul din Avrig. După prezentare, am primit nenumărate aprecieri fiind printre puţinii care au avut de profitat de pe urma unui patriotism local. Au aflat şi profesorii cine a fost Gheorghe Lazăr, au aflat şi colegii unde este Localitatea şi oraşul Avrig, au aflat toţi despre că aici este fosta reşedinţa de vară a lui Samuel Von Bruckenthal. Mi-au spus şi au recunoscut, şi unii şi alţii, că au aflat despre Avrig din presă sau din media, ştiind că de aici este originar celebrul cetăţean de etnie rommă pe numele său de caz Mailat. Însă mi-au mulţumit că le-am arătat şi altceva decât se ştie în mod frecvent. Dragi avrigeni, noi numai atât putem arăta lumii întregi? Eu zic că nu. Atunci haideţi să îngropăm imaginea negativă şi să privim de acum înainte spre opţiuni pozitive. Ce înseamnă aceasta? Încă nu v-aţi dat seama!? Atunci să vă explic. De unul singur nu pot face nimic pentru a schimba imaginea Avrigului, nu am puteri miraculoase să dezgrop morţii şi a colabora cu ei, cu Gheorghe Lazăr, cu Bruckenthal, cu generalul Berghea, cu Maria Spiridon, cu Radu Constantinescu, cu Dumitru Mareş sau alţii. Eu am nevoie de voi. Ce aveţi de făcut? Doar să vă schimbaţi atitudinea. Să nu vă cramponaţi sintagma „las-o mă că merge-aşa …” sau în zicala „este bine şi aşa …”, să ne încurajăm tinerele talente, prin care şi cu ajutorul cărora putem face uitată imaginea lui Mailat, obsesiv inoculată în mintea noastră, poate nedrept. Dar să vă mai spun ceva, este tot vina noastră că i-am lăsat pe oamenii de presă şi de media să ne aducă acest prejudiciu de imagine.  Într-una din drumurile mele de la Iaşi înspre Avrig, am poposit pe un scaun lângă un simplu om care avea să coboare în Oneşti, însă am avut timp suficient să discut cu el tot felul cadre care privesc oraşul nostru. Nu cunoştea nimic despre Avrig, dar i-am explicat şi i-am povestit multe despre această localitate minunată. Şoferul a auzit şi el poveştile noastre şi a exclamat la un moment dat: a da, Avrig, nu cumva de acolo este Mailat? Ce era să îi explic!? Nu am tăcut, ci al replicat: Mailat nici măcar nu este avrigean, s-a stabilit în Avrig cu familia în urmă cu ceva timp, este un venetic. Nu a mai intervenit de atunci şoferul. Cu puţin înainte să coboare, mi-a cerut ceva date de contact. A dorit să mai ţină legătura cu mine. Îi plăcuse cum am vorbit despre locul meu natal şi despre personalităţile care se trag din zona noastră. I-am dăruit volumul meu de versuri şi o carte de vizită. După un timp în care am crezut că uitasem de acest personaj, am primit un mesaj de la fiul acestuia, care m-a rugat să îi trimit mai multe date despre Avrig. Îşi exprimase dorinţa să viziteze acest loc.  Acum aştept cu nerăbdare să vină să vadă cu ochii lui ceea ce auzise de la mine prin intermediul tatălui său. Mai sunt aşadar şi oameni care nu ştiu nimic despre oraşul nostru. Nu este nimic grav în acest fapt, însă tocmai aici trebuie să acţionăm noi avrigenii. Cu toate că mulţi cunosc mai mult cazul Mailat, disputele politice şi problemele administrative, cele care nu ne fac deloc să fim mândri de localitatea noastră, noi trebuie să privim altfel lucrurile. Singura noastră oportunitate, pentru un blazon plin de mândrie, este să ne orientăm către cei care nu ai auzit nimic despre noi. Pe ei trebuie să îi convingem de frumuseţile şi bogăţiile locurilor noastre, lor trebuie să le explicăm bogăţia noastră culturală, pentru că numai ei sunt curăţaţi de mizeriile artificiale şi imaginile răuvoitoare.  Astfel că, tot ceea ce doresc eu, este să dăm şansă noilor valori, tinere, cu potenţial şi putere de impunere, pentru ca acestea să poată la rândul lor să ne reprezinte fondul cultural în viitor. Un Gheorghe Lazăr se spune că nu se naşte decât odată la sute de ani. Eu sunt de părere ca un nou Gheorghe Lazăr deja s-a născut, însă este copleşit de Mailat. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog