18 ianuarie, 2009

A murit spiritul Românismului

În dimineaţa lui 18 ianuarie 2009 a murit simbolul patriotismului de pe Prut, în urma unui accident deosebit de grav, care l-a trimis la Dumnezeu, după lungi clipe de agonie între viaţă şi moarte. Au fost încecări disperate ale medicilor din Chişinău şi ale aparatelor medicale, de a-l resuscita din comă şi  de a-l menâine între noi.

Dumnezeu să îl aibă în paza sa!

A murit cel pe care, în copilărie, l-am numit poet român, pentru că scria în limba română şi despre care am aflat mult după 1989, că nu este născut în România, ci în Republica Moldova. Am fost foarte mândru când am aflat că primul manual pe care l-am avut în mână a fost Albinuţa lui Grigore Vieru. Aceasta ar trebui să fie cea mai tristă zi a culturii patriotice româneşti. O zi tristă. A murit un simbol a viersului simplu, născut în 1935, într-o lume care avea nevoie de el, dar pe care o părăseşte după aproape 74 de ani. Dar a lăsat în urma sa o urmă drept cale a mândriei de a fi Român, a lăsat în memoria noastră tânjirea neostenită de a trece Prutul liber.

De altfel, am avut marele privilegiu, de a participa la lansarea operei sale omnia, la Iaşi, invitat fiind de un prieten jurnalist, implicat şi el în acea activitate. Sunt un mare norocos. Am fost de faţă la expunerea s-a plină de lacrimi despre copilăria urâtă de care a avut parte, despre ororile Sistemului Comunist, care l-a împiedicat să comunice cu şi despre Românism, despre interesele actuale ale conducerii de la Chişinău şi despre faptul că nu îi pare rău de ceea ce a realizat el în decursul vieţii.

Am rămas doar cu amintirea Albinuţei sale , cu câteva poze, cu discursul său fantastic şi cu mândria că i-am fost în preajmă la începutul lunii Decembrie, 2008. Importante sunt versurile sale şi spiritul său. Aşa mi-l voi aminti pe Grigore Vieru.

Doina de Grigore Vieru Ceva se-ntampla azi cu noi: Azi lacrimile sunt gunoi. Eu mor pe cruce pentru ea, Iar lumea hohoteste rea. Nici nu stiu, iata, in chinul meu, De-am mai trait! Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu Ca am murit! Din paine iau, sa pot zbura, Cat de pe flori albina ia. Dar tot eu sunt si judecat Ca, trandavind, m-am imbuibat. Nici nu stiu, iata, in chinul meu, De-am mai trait! Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu Ca am murit! Ajuns-am a umbla mereu In brate cu mormantul meu. Si nu stiu unde sa-l mai pun Sa am un somn mai lin, mai bun. Nici nu stiu, iata, in chinul meu, De-am mai trait! Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu Ca am murit!

Tamaie si licheni de Grigore Vieru Unor aparatori ai stalcitei limbi romane numita limba moldoveneasca A murit tamaia, Duhoarea sta sa creasca. Ne-a umplut ca raia Limba moldovaneasca. Mi-a pierit si somnul, Pacea crestineasca. Maraie spre Domnul Limba moldovaneasca. O biata batrana N-are nici de pasca. Sta cu halca-n mana Limba moldovaneasca. Isi creste frumosul Limba romaneasca. Ii arata dosul Limba moldovaneasca. Gangava, tot linge Cizma muscaleasca. Spre Evropi se-mpinge Limba moldovaneasca. Palida mi-e fata Sub un cer ce casca. Imi mananca viata Limba moldovaneasca. Voi muri, se pare, Pentru-a mea lumina Ma va plange oare Limba cea romana?!?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog