19 ianuarie, 2009

VOTUL TAU ESTE IMPORTANT PENTRU IASI

Singura trupa din Moldova care merge la Eurovison Romania este de la CCS Iasi: SOUNDCHECK.
5 studenti de la Univ de Arte si 1 de la Medicina asteapta votul tau.
Va rog sa promovati siteul http://sound-check-eurovision.info
unde sunt mai multe detalii despre trupa si concurs.
Daca ai blog, site, poate ne promovezi si acolo.
Voteaza trupa la:
Trupa “SoundCheck” a început bătălia pentru Eurovision 2009 “You are my love” este melodia compusă de Cătălin Huţanu, ieşeanul care va intra astfel în competiţie cu deja consacraţii Costi Ioniţă şi Marius Moga! Trupa ieşeană “SoundCheck”, lansată în septembrie 2008, în club “4 Fun”, îşi va juca şansa pentru “Eurovision 2009″, competiţia urmînd să fie găzduită de Moscova, în luna mai. În România, dintre cele 209 piese înscrise în concurs, juriul TVR a ales, într-o primă etapă, 24 de melodii care vor intra în semifinalele naţionale. La capitolul compoziţie, Costi Ioniţă deţine supremaţia, cu trei melodii, iar Marius Moga, Norbert Kovacs şi Cornel Ilie au intrat în competiţie punîndu-şi semnătura pe cîte două melodii. Muzica şi textul piesei trimise de “SoundCheck”, “You are my love”, poartă semnătura lui Cătălin Huţanu, student la clasa profesorului Romeo Cozma, de la Universitatea de Arte “George Enescu”. “Am trimis piesa chiar în ultima zi de înscriere în concurs, pe 22 decembrie, după ce o înregistrasem cu o zi înainte… Pe 8 ianuarie, am primit un telefon de la Dan Manoliu, care ne-a anunţat că am fost selecţionaţi. A fost ca într-un vis…”, ne-a mărturisit Cătălin Huţanu. “SoundCheck” are drept nucleu trei fraţi Huţanu: Cătălin cîntă la pian electric, Silviu la clape, iar Alexandru la saxofon. Formula e completată de Ionuţ Mantu (”Donţu”), la chitară bas, şi Vlad Apetroaie, la baterie. Unii sînt masteranzi, alţii încă studenţi. Trupa are doi solişti, Cristina Şchiopu (studentă în anul al II-lea la Medicină) şi Tudor Pletea, cel din urmă urmînd să-şi încurajeze colegii din culise, pentru că piesa este una rezervată interpretării feminine, iar numărul celor prezenţi pe scenă este limitat la şase, prin regulamentul de organizare. Ieşenii de la “SoundCheck” au plecat deja spre Bucureşti, unde vor începe filmările pentru videoclipul piesei, urmînd să-şi cîştige publicul, după ce vor concura alături de nume precum Elena Gheorghe, Tabassco, Adrian Molnar, Nico & Moni-k, Cătălin Josan ori Costi Ioniţă. “Nu ne este teamă de nimeni, pentru că, iertată fie-ne lipsa de modestie, avem cea mai bună piesă!”, au concluzionat membrii trupei, mari iubitori de instrumente muzicale şi nu de… computer!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog