02 februarie, 2009

Kebabul, o bomba calorica

Un studiu efectuat în Marea Britanie ne avertizează că mult apreciatul produs de origine turcească, cu multele sale variaţiuni, specifice, reprezintă o reală bombă chimică, dacă îi putem spune aşa, pentru că ceea ce conţine ne poate afecata sănătatea.

"Deliciosul" kebab contine grasimi si sare in cantitati impresionante.

Un kebab normal gasit la toate colturile, odata ingurgitat ne "daruieste" organismului peste 1000 de calorii, 98% din cantitatea de sare recomandata zilnic si 150% din cantitatea de grasimi pe care ar trebui sa o consumam zi de zi.

Se poate insa si mai rau. Exista pe piata Kebab mult mai daunator cu 1990 de calorii si 350% grasimi.

Studiul a fost efectuat pe 494 de kebabi provenind de pe intreg teritoriul Marii Britanii.

Nu mă miră faptul că acest studiu este făcut de specialişti dun Marea Britanie. Motivul foarte serios care a făcut să-i îndrepte pe aceştia spre acest sector al sănătăţii este cât se poate de raţional. De facto, Marea Britanie este statul cu cel mai accentuat ritm de creştere a numărului de persoane obeze, după Statele Unite ale Americii.

Sfatul meu şi cred că şi al medicilor, este să ne ferim de aceste produse la colţul străzii, chiar dacă nu avem timp decât pentru o porţie de Kebab. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog