26 aprilie, 2009

Dublu eveniment cu repetiţie…

http://www.tribuna.ro/stiri/actualitate/dublu-eveniment-cu-repetitie-34875.html 12 aprilie 2009 23:09 În urmă cu aproximativ o lună de zile, Muzeul oraşului Avrig a găzduit un dublu eveniment- vernisarea expoziţiei de grafică “Aripi”, a tânărului localnic Radu Vasile Chialda (doctorand în filozofia culturii la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi) şi lansarea volumului de proză “Despre îngeri- la taclale”, scris de acelaşi Radu Vasile Chialda împreună cu Ramona Bratu. Un parteneriat încheiat între instituţiile de cultură din Avrig (Biblioteca Orăşenească Avrig şi Muzeul oraşului Avrig) şi instituţiile similare din Oraşul Victoria, a făcut posibil ca acest dublu eveniment, ce a marcat viaţa culturală a Avrigului în luna martie, să fie “transferat”, pentru câteva zile, în judeţul vecin. Manifestarea a avut loc miercuri, 8 aprilie 2009, la Biblioteca Orăşenească din Victoria. Alături de cei doi autori ai lucrărilor, la manifestare au participat tineri de la instituţiile de învăţământ din oraşul gazdă, reprezentanţi ai autorităţilor locale, oameni de cultură, invitaţi din Avrig etc. Puţin surprinse parcă de amploarea acţiunii, gazdele au mărturisit că este primul eveniment de acest fel desfăşurat în oras după 1989 şi au recunoscut că această colaborare cu oraşul Avrig este de bun augur pentru mica şi frumoasa lor urbe. Provocarea la lectură a lansat-o şi de data aceasta, conf. univ. dr. Anca Sârghie, care a avut amabilitatea de a fi prezentă la acest demers cultural şi de a «diseca» în faţa auditoriului, de asta data neavizat, cartea. Tinerii autori ai volumului lansat la Oraşul Victoria sunt profesori şi s-au adresat prin cartea lor, în primul rând, tinerilor, aceasta fiind o poveste nostimă si duioasă, comică şi morală, în acelaşi timp, cu şi despre îngeri, un exerciţiu narativ inedit, consumat într-un dialog de idei şi de … poveşti, în care se simte atingerea aripilor de înger. Acest moment este al doilea produs cultural prezentat de institutiile din Avrig, cu sprijinul Asociaţiei «Prietenii Avrigului», în oraşul braşovean. (În luna august a anului trecut, avrigenii au dus la Oraşul Victoria o expoziţie de artă fotografică, realizată de tânărul inginer silvic Mihai Bucşa.) De altfel, tot în cadrul acestui parteneriat, formaţia de dansuri a Oraşului Victoria a participat la Festivalul «Produse şi tradiţii în Ţara Oltului» din luna octombrie 2008. Proiectul demarat la începutul anului 2008 de Biblioteca Orăşenească Avrig, Muzeul oraşului Avrig şi Asociaţia «Prietenii Avrigului», ce are ca scop atragerea spre cultura scrisă şi artă şi de promovare a valorilor locale în aceste domenii, continuă şi în acest an şi iată, se «extinde» din nou şi dincolo de limitele judeţului. De data asta, la Victoria, într-un oraş ocrotit de uriaşii de piatră ai Făgăraşilor, s-a simţit pentru câteva zeci de minute forfota îngerilor mari şi mici, a căror bătaie de aripi a fost delicat stârnită de doi tineri îndrăzneţi, prinsă în pagini de carte şi rame de tablou şi dăruită semenilor lor cu toată dragostea. Expoziţia de grafică mai poate fi vizitată până la Paşti.
de DAN FRÂNCU
comentariu Frumos, e bine din cand in cand sa cobori ingerii pe pamant si uite ca unii au curajul s–o faca. Intr–o lume pe care politica o face murdara, urata si rea doar cei blanzi care coboara ingerii printre noi ne mai pot face sa visam... la frumos. O clipa am visat si eu la ingerii mari si mici si m–am simtit bine.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog