08 mai, 2009

"Aripile demonului". Episodul II

de Maria SPATARIU mariaspatariu@tribuna.ro * Scriitorul şi criticul literar Mircea Tomuş continuă saga Transilvaniei în cel de–al doilea volum al trilogiei "Aripile demonului" * Un public mult mai numeros decât ne-am obişnuit să vedem la lansări de carte s-a strâns miercuri seara la Centrul Cultural Habitus pentru a fi aproape de scriitorul şi criticul literar MirceaTomuş la lansarea celui de-al doilea volum al trilogiei “Aripile demonului”. Volumul continuă "saga Ardealului", prin concentrarea acţiunii pe familia unui preot care se mută în Avrig în iarna geroasă dintre anii 1941-1942. La fel ca şi fratele său mai mare, şi acest volum a avut parte de o receptare pozitivă din partea oamenilor de litere. “Când un cititor vede un volum de asemenea dimensiuni s-ar putea să nu se apuce de carte. Dar când am luat cartea nu am mai putut-o lăsa din mână, a mărturisit prof. univ. dr. Ioan Mariş. Se spune că un text literar trebuie să “violenteze” cititorul, aici nu se întâmplă asta pentru că textul îţi introduce o meditaţie profundă”. Pentru Mircea Petean, editorul cărţii, asemenea reacţii pozitive sunt normale având în vedere că “un autor care a scris măcar o carte sub influenţă divină, aşa cum s-a întâmplat cu Mircea Tomuş, nu are cum să rateze”. Conf. univ. Rodica Grigore a remarcat că “autorul reuşeşte să surprindă şi să redea foarte bine o geografie specifică şi o istorie a zonei, că sunt multe şi bine scrise paginile ce recompun atmosfera din zona Sibiului, de la marile sărbători religioase la viaţa de zi cu zi a oamenilor”. Paginile de asemenea factură sunt completate de scene din copilărie, dar şi de extrase din presa vremii, de date exacte ale deportărilor. În consecinţă, de la descrieri la fire narative şi documente, cel de-al doilea volum al “Aripilor demonului” întregeşte imaginea acestui roman-fluviu, ca “cea mai importantă cronică a Ardealului, cu etosul lui unic”- Ioan Mariş; “o saga a Transilvaniei cum nu s-a mai scris” – Mircea Petean. Cu modestie, Mircea Tomuş s-a detaşat de superlativele rostite şi a subliniat că dorinţa lui a fost ca prin acest roman să contribuie la reabilitatea lecturii: “Am avut un obiectiv minimal: să fac ceva şi să încerc să contribui şi eu la reabilitarea lecturii, a lecturii vechi. Maximal vorbind, obiectivul a fost acelaşi”. Autorul a mulţumit familiei pentru sprijinul acordat şi prietenilor care i-au fost alături la lansarea celui de-a doilea volum al trilogiei. Seara s-a încheiat cu un recital susţinut de actorul Constantin Chiriac şi cu o sesiune de autografe oferite de autor cititorilor săi. Mircea Tomuş s-a născut în anul 1934 în judeţul Cluj. A fost redactor la revista Steaua, redactor-şef la Editura Dacia (din Cluj-Napoca) şi revista Transilvania (din Sibiu), secretar de stat în Ministerul Culturii din România, director-adjunct al Muzeului Satului din Bucureşti, director al Centrului Cultural Mogoşoaia, director al revistei Cultura Naţională şi redactor-şef al revistei Rostirea românească. Este profesor la Facultatea de Litere şi Arte din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu. Gheorghe Şincai. Viaţa şi opera, Cincisprezece poeţi, Carnet critic, Răsfrângeri, Istorie literară şi poezie, Opera lui I. L. Caragiale, Mihail Sadoveanu. Universul artistic şi concepţia fundamentală a operei, Mişcarea literară, Romanul romanului românesc, Teatrul lui I. L. Caragiale dincolo de mimesis - sunt câteva dintre volumele ce au marcat activitatea scriitorului, istoricului şi criticului literar Mircea Tomuş.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog