08 mai, 2009

Zece sărbători ciudate

29 Apr 2009 Victor Popescu http://cotidianul.ro/zece_sarbatori_ciudate-82541.html Stângacii reprezintă circa 10 procente din populaţia lumii. Cei plictisiţi să stea pe întuneric de Ziua Pământului sau cei sătui de mititeii de 1 Mai şi de sarmalele de Crăciun pot încerca şi alte sărbători, cum sunt cele dedicate vegetarienilor, prieteniei şi stângacilor. Iată zece dintre cele mai surprinzătoare sărbători naţionale sau internaţionale. 1. Ziua Muncitorilor de aiurea merge mână în mână cu Ziua Şefului, celebrată în SUA, Australia şi în Africa de Sud. Pe 16 octombrie, angajaţii le mulţumesc în mod tradiţional superiorilor pentru că au fost drăguţi cu ei. Ziua a fost înregistrată oficial în 1958 de o secretară care uitase de ziua de naştere a şefului ei. 2. Publicitate Pandantul celebrei zile de 8 Martie este Ziua Internaţională a Bărbatului, celebrată pe 19 noiembrie. A fost inaugurată în Trinidad-Tobago, pentru a „aduce un echilibru între genuri“, potrivit UNESCO. 3. Prietenia este aniversată pe 20 iulie în Argentina şi în Uruguay. „Dia del Amigo“ este folosită pentru contactarea prietenilor uitaţi pe care nu i-ai mai văzut de ani buni. În 2005, reţeaua de telefonie mobilă a sucombat în urma suprasolicitării cu apeluri între prieteni. 4. Ponderea stângacilor este undeva între şapte şi zece procente. Pe 13 august se celebrează Ziua Internaţională a Stângacilor, instituită în 1976 de Lefthanders International pentru a atrage atenţia asupra greutăţilor cu care se confruntă stângacii într-o lume dominată de dreptaci. 5. Vrei să pui o întrebare idioată? Totul e să aştepţi până pe 28 septembrie, când elevilor americani li se permite să întrebe tot ce le trece prin cap. Ziua specială vine în urma încercărilor disperate ale profesorilor de a-şi provoca învăţăceii la dezbateri. 6. În ultimii şase ani, Societatea Tolkien organizează pe 25 martie grupuri de lectură din maestrul literaturii fantasy. Ziua lecturii din Tolkien a fost aleasă pentru a aduce aminte de data la care se încheie supremaţia diabolicului Sauron. 7. Ziua Internaţională a Vegetarienilor este aniversată, începând cu 1994, pe 1 noiembrie. În acest an, Asociaţia Vegetarienilor va milita pentru „îmbunătăţirea calităţii şi disponibilităţii mâncării vegetariene“, inclusiv pentru lărgirea meniurilor din restaurante. 8. Activistul de culoare Ron Karenga a propus tuturor afroamericanilor să celebreze în ultima săptămână din an „Kwanzaa“. Scopul era ca „negrii să aibă ocazia să-şi celebreze propria istorie, în loc să se limiteze să aniverseze sărbătorile societăţii dominante“, spune profesorul Karenga. 9. Ziua Reginei cade în Olanda pe 30 aprilie, o bună ocazie ca lumea să se îmbrace în portocaliu, să cânte şi să danseze, dar mai ales să iasă în stradă şi să vândă ce le vine la mână, pentru că este ziua „pieţei libere“. 10. Ziua Internetului pică pe 22 septembrie, dată la care toţi internauţii sunt încurajaţi să aniverseze viaţa online. Aniversarea a pornit acum trei ani, primii care au aderat la ea fiind membrii unui grup de evanghelişti.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog