10 decembrie, 2009

Dante - Infernul: Prologul traducatorului (Razvan Codrescu)




Sa te indeletnicesti cu retraducerea Divinei Comedii astazi, cinde se citeste din ce in ce mai putina poezie, iar cultura se emancipeaza tot mai mult de traditia spirituala, pare un exercitiu de resemnata gratuitate. Bucuria pe care ti-o da insa experienta in sine nu este mai mica. As fi retradus poemul dantesc si singur pe o insula pustie. Regret doar ca viata nu-mi ingaduie mai mult ragaz cu Dante si pentru Dante> Nu-i mai putin adevarat ca, in ce ma priveste, lucrarea aceasta este si canonul unei ispasiri...
Cind ma uit inapoi, peste prispa anilor, pina, hat, in mahalaua bucuresteana a copilariei mele, mi se intimpla mereu sa ma poticnesc cu stinjeneala de amintirea unei fapte care nu-mi face cinste deloc, dar care are de buna seama tilcul ei si se cere pina la capat marturisita.
Acum mai bine de 35 de ani am furat o carte. Eram elev printr-a sasea si nu ma prea incurcam prin modesta biblioteca a scolii de cartier decit pentru vreun roman politist sau de aventuri, pe care si pe acela il inapoiam uneori fara sa-l ispravesc. Nu era cineva anume sa se ocupe de biblioteca, ci in fiecare an, probabil peste norma, cadea in sarcina cite unui profesor, care-i facea un program zgircit si nu avea niciodata vreme sau tragere de inima sa puna rinduiala in carti. In anul acela dandanaua cazuse pe profesorul de fizica si chimie, iar neorinduiala era mai mare decit oricind. "Tovarasul" I.V. (Dumnezeu sa-l odihneasca, pentru ca inca de pe atunci avea parul carunt, iar acum o fi demult oale si ulcele).era moale si distrat, incurca mereu lucrurile sau uita cite ceva, drept care isi atrasese, cu mult inaintea noastra, porecla de "Pacala", atit de incetatenita cu timpul incit multi nici nu-i mai stiau cu timpul numele adevarat si se intimpla nu o data ca pe la usa cancelariei sau a secretariatului sa bata si cite un parinte care sa intrebe cu toata seriozitatea de "Domnul Profesor Pacala" Noua ne placea, cu un fel de cruzime copilareasca, sa-l enervam si si sa-l facem sa ne alerge printre banci. Mai tirziu aveam sa-mi dau seama ca nu era nici om nemintos, nici om rau, ci doar un suflet greu incercat si adinc nefericit. Azi mi se pare de neinteles frenezia cu care pe atunci ne intreceam sa-i facem pocinoage. Si un astfel de pocinog infantil s-a vrut si faptul de a profita intr-o zi de zapaceala lui ca bibliotecar si de a-i sterpeli un volum, aproape de sub ochi: era o carte de un format ceva mai mare, cu coperta intunecata, pe care se distingea un profil acvilin. Nu stiu de ce anume am furat-o tocmai pe aceea, pentru ca erau multe altele la fel de la indemina. Ajuns "triumfator" acasa, m-am gindit insa ca ai mei ar putea s-o vada si sa ma intrebe de unde o am si de ce n-o mai duc inapoi, asa ca ascuns-o cu grija, nu inainte de a-i rupe foaia de garda, de pe care m-ar fi dat de gol stampila bibliotecii. Abia de-am observat in treacat (si fara ca asta sa-mi spuna prea mult) ca numele autorului era Dante Alighieri si ca titlul cartii era "Divina Comedie"

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog