14 ianuarie, 2010

Ediţia a doua Tonomatul cu vise


  






Tonomatul cu vise 

 Căutam să beau un vis
Cu doar un pliculeţ de zahăr
Şi am găsit un tonomat
În colţul străzii.

M-a surprins varietatea
De vise comercializate.
Dar nu avea vise cu balauri
Completând integrame,
Puţin amare
Şi cu frişcă de casă.

Am cumpărat totuşi
Un vis cu ciocolată caldă
Şi-o picătură de miere
De flori de câmp.

Am băut cu plăcere visul
Şi-am devenit
Un bondărel iubăreţ
Zburând din tonomat în tonomat
Să caut fericirea
Şi plăcerea.
 
Jocul cu rostirea

                Volumul de poezii propune un joc cu rostirea, o pendulare între realitate şi filosofie.
            Poezia propune adâncime, dar şi sobrietate căci dincolo de orice imagini descrise ne invită şi ne propune o cunoaştere individuală. Această invitaţie înspre cunoaştere sta sub cupola unui umor nuanţat, ironic, sarcastic.
            Versul deschide universul cunoaşterii, al sondării, dar în special tărâmul explorării conceptelor celor mai adânci ale filosofiei precum naşterea, geneza individului sau ridicarea lui pe verticală.
            Acest aspect este doar unul din acest univers profund al filisofiei completat de conştientizarea comorii subconştientului şi al fiinţei în genere. Definirea omului însă derivă atât din creaţie ce alături de ingredientul  inspiraţiei divine, ia fiinţă versul ce îmbracă haina veşniciei.
            Cele mai profunde trăiri şi lăuntruri ale fiinţei devin simple obiecte ale jocului rostirii.
            Toate aceste imagini derivate îmbracă un limbaj simplu presărat adesea cu concepte filosofice cu un bogat registru neologic, modern.
            Dintre conceptele cele mai pătrunzătoare ale acestui joc al rostirii întâlnim imaginea iubirii văzută ca rană, ca urmă şi ca o umbră „ce se preumblă prin fire ca o licoară”. Totuşi iubirea, în viziunea poetului, poartă şi însemnătatea unei declaraţii inocente ce se transformă într-o trăire frenetică.
            Registrul imagistic este unul dintre cele mai diverse şi sinosoidale. Căci, după ce eşti împresurat de jocul iubirii, eşti purtat pe versul ce deschide decorul ploios şi dezintegrator al toamnei. Toamna este surprinsă în mijlocul parcului sau în sânul civilizaţiei urbane ce împrăştie aromele de mort.
            De altfel, cu aceaşi uşurinţă, suntem purtaţi într-un alt  spaţiu:  printre imaginile violente ale morţii sau ale maladiilor, până acolo încât moartea face concurenţă vieţii, ba încă şi mai mult antinomia viaţă – moarte apare în asociaţii dintre cele mai inedite într-o notă vădit expresivă şi metaforică.
            Întreaga poezie este impregnată de jocul conceptelor adânci ale filosofiei. Această existenţă duală creaţie arstistică şi filosofie se zbate de-a lungul întregii poezii, iar cuvintele ce animă poezia sunt idei ce se nasc şi par dezbrăcate de orice coajă pentru a li se pătrunde miezul zemos al cunoaşterii. Ideile astfel izvorâte stau înşirate pe ramura metaforică astfel că este surprinzătoare imaginea: Ideea precum o frunză.
            Stilul este suculent şi aromat de viziunea uneori înţepătoare a sarcasmului surprinzând în tonalitate şi formă originală cele mai divesificate teme ale vieţii cotidiene sau spirituale.
            Toate sunt îmbrăcate în mantia filosofiei cu dorinţa vădită de a explora adâncul existenţial.
            Poezia în genere este bine coagulată şi stârneşte la o permanentă recitire şi rostire.

 Ramona Bratu





Http-uri sau Cu îngeri pe tarabă 


Mi-am deschis o caracatiţă
Şi-am început să vând „Lucruri”
Pe internet.

Făceam comerţ cu http-uri
Şi pene din aripi
De îngeri decăzuţi.

Ce îngeri!?
Scriau de draci
Şi-n draci,
Săracii îngeri ispitiţi.

Le promiteam fanta de struguri
Şi ei se îmbătau cu vin;
Îmi rămâneau câteva pene
Din ciufulirea lor,
Pe care le vopseam
În culorile purităţii.

Aveam afacerea în sânge.
În loc de globule
Roşii şi albe,
Prin vene-mi curgeau http-uri
Ale matricei economice.

M-am conectat la reţea
Şi-am început s-anunţ:
Vând pene de îngeri decăzuţi
Pictate-n sânge
Alb şi negru
La preţuri negociabile!



Încăpăţânarea de a visa

  
"Tonomatul cu vise" constituie o reuşită metaforă a abisului existenţei umane zilnice: dacă fără vise omul rămâne doar un simplu artefact, în intimitatea exclusivă a acestui artefact - ipostaziat, în poemul ce conferă titlul volumului, de tonomatul însuşi - omul ajunge să reinsereze visul, dar deturnându-l cu totul de la rostul său iniţial. Exact precum în exegeza eliadescă, concluzia care se afirmă, în cele din urmă, evidenţiază primatul esenţelor, în dauna artificiilor pe care existenţa umană le suprapune peste ele, cu menţiunea - ce se constituie, prin ea însăşi, într-un semnal de alarmă - că prin acest proces esenţele nu mai ajung să fie recunoscute ca atare. Formele fără fond suprimă, în cele din urmă, chiar putinţa individului de a mai distinge între esenţă şi aparenţă, astfel că posibilitatea revenirii, din această stare de colaps existenţial, devine cu totul utopică.
            Să nu ne mire, aşadar, că poetul nici nu o afirmă. Stilul vădit ironic, pe care-l adoptă lirica sa, se armonizează, perfect, conţinutului abordat. Iar efectul general al lecturii nu se limitează, în pofida acestei constatări, la gesturi de resemnare: în cele din urmă, din toată această "aventură" postmodernă, a omului, rămâne cel puţin căutarea. Cel ce acceptă intruziunea "tonomatului cu vise", în viaţa sa, devine totuşi un căutător al fericirii, chiar dacă înţelege să o facă prin intermediul mijlocului pe care tot tonomatul i-l oferă: plăcerea. Dacă absurditatea existenţei unui asemenea tonomat a devenit, în lumea contemporană, un lucru firesc, care nu mai smulge murmure de revoltă aproape nimănui - din cauza faptului că oamenii s-au obişnuit să le fie coordonate, de către alţii, nu numai amănuntele obişnuite ale vieţii (e vorba de obiectele de sorginte tehnică, realizate în serie), dar chiar şi visele (îndeosebi prin actul reclamei şi al manipulării ideologico-politice) - atunci atitudinea finală a poetului, de a se edifica tocmai intrând în jocul acesta imposibil de evitat, al dialecticii  nefericite a cotidianului, se constituie într-o provocare, respectiv într-un joc dătător de speranţă. Aceasta înseamnă că, prin abordarea pe care ne-o propune, el nu se limitează doar la a semnala situaţia, respectiv pericolul, ci avansează până-ntr-acolo încât întrevede o soluţie: iubirea, simbolizată de metafora "bondărelului iubăreţ", supravieţuieşte, chiar în acest univers mecanicizat la extrem, în care până şi visele se supun, smerite, banalului proces ofertă-consum! Individualizarea, şi, odată cu ea, afirmarea nevoii de libertate, a omului, nu mai este posibilă, acolo unde îţi trasează alţii conţinutul şi orizontul viselor proprii, şi totuşi, o formă a iubirii rămâne cu putinţă de afirmat, inclusiv în aceste condiţii. Or, o ştim deja, de la Platon, orice lucru particular va trimite, inevitabil, în cele din urmă, către esenţa care l-a generat, astfel că putinţa insului de a repera şi recupera esenţa umanului, chiar în starea de decădere cea mai accentuată, rămâne chiar esenţa sa cea mai neînstrăinabilă!!!
            E drept, din cauza acestei situaţii împinse până la limită, de deceniile de tehnologizare intensivă, această esenţă nu mai ajunge să fie percepută ca atare (fapt ilustrat, în poem, prin aspiraţia iniţială a poetului - aceea de a avea "vise cu balauri/completând integrame"), dar asta nu înseamnă că ea nu va mai ajunge, prin aceasta, să se şi afirme, vreodată! Inclusiv păcatul cel mai mare al civilizaţiei - dependanţa de plăceri din ce în ce mai mari - lasă, în pofida unor eforturi ce ar putea să indice contrariul, o poartă deschisă afirmării unui altfel de ideal uman, de "vis" existenţial, ce l-ar putea salva de la rătăcirea propriului sine, în defavoarea uniformizării la care îl obligă, din ce în ce mai mult, societatea umană. “Zborul” de la un tonomat la altul, în căutarea unui vis care să-l satisfacă, indică, pe de o parte, dependenţa omului civilizaţiei tehnice de artefactele acesteia, pe de altă parte, nemulţumirea sa lăuntrică faţă de posibilităţile de autorealizare pe care i le oferă, fapt ce indică tocmai intuirea acelei esenţe uitate, de care am vorbit. Iar dacă acest lucru ar putea să pară curios, nu trebuie decât să ne gândim la mijlocul suprem prin care însăşi natura vie a ales să se perpetueze: plăcerea. Plăcerea dispune de o finalitate pe care nimeni dintre noi nu o poate şti, astfel că cei care îşi imaginează că îi pot manipula, pe oameni, cultivându-le, în direcţii de ei trasate, plăcerile, se înşeală; faptul că nici ei nu ajung să bănuiască aceasta reprezintă, în cele din urmă, chiar poarta cea mai la îndemână de scăpare, pentru om, din strânsoarea unei lumi pe care tot el a creat-o, dar care a ajuns să-l schimonosească.
            Iată că aceste gânduri, provocate de poemul ce conferă titlul volumului lui Radu Chialda, dezvăluie tocmai profunzimea pe care perspectiva ironică, asupra vieţii, ne-o poate releva. Deşi gravitând atât de aproape de latura umoristică şi cea zeflemizatoare, ironia – arma supremă a timpurilor moderne – rămâne un instrument încă insuficient exploatat, în potenţialitatea sa. Iar dacă debutul lui Radu Chialda se realizează sub sceptrul unei ironii căreia îi conferă, de pe acum, o marcă distinctivă, personalizată, faptul trebuie înţeles nu ca o renegare a metafizicii existenţei umane, ci ca o reafirmare, subtilă, a ei, tocmai prin revenirea necondiţionată la proiecţia sa în tot felul de forme, de lumi imaginare, prin reeditarea eroică a  încăpăţânării de a visa…


                                                           Ciprian Voloc




Moartea fugea de Gheorghe

Ciori…
Multe ciori
Grămadă peste cruci.
Cruci răvăşite
Şi-umflate de ani mulţi.

Trecuse-o veşnicie
Şi nimeni nu le numărară.
Ba! Mint!
Doar Gheorghe mai trecea
Vară  de vară,
Să vadă
De soarta-i se trezise.

Dar nu!
Nici de-astă dată
Nu se-ntâlni cu ea s-o vadă
Plimbându-şi coasa-n mână.

Zadarnic aşteptase Gheorghe
Mii de vieţi de om de-a lungul
Căci soarta nu-i venise;
Plecase şi de-această dată
Cu gând de-a se întoarce.

Ce prost e Gheorghe!...
N-a observat
Că sorta-l părăsise!?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog