02 februarie, 2010

De ce am devenit profet

lui Vasile Gafton

Coşmaru-mi lugubru, scânteie de gheaţă încinsă,
Se-ncheie cu-n trăsnet şi-un fulger,
Ce eu-mi adâncit în neant l-a stârnit…
Din somn, la viaţă, din nou, m-a trezit.

Dar îngerii vieţii eterne nu şi-au terminat
Jihadul ultim pornit cu dracii Satanei
Şi nu m-au lăsat să redescopăr, salvat,
Încă o nouă zi (reală) din viaţă.

M-au ţintuit între lumi paralele,
Răstignit de stâncile misticului Sion,
Obligându-mă să le privesc furia,
Ce simula voinţa apocaliptică a Marelui Domn.

Suspendat de braţe-nfierate şi-arzânde,
Ieşite parcă pietrificate şi sfinte
Din stânca-nroşită de iadu-abătut,
Eram condamnat să le privesc cumplita răzbunare.

De-aici, din înălţimile fierbinţi ale cerului,
Unde şi norii plângeau cu lacrimi ce ard,
Iar vântu-ţi pietrifică ochi-aţintiţi,
De-aici lumea începea să piară.

Când orice urmă de diavol şi duh drăcesc,
Fusese dizolvată-n eter de spada pieirii-absolute
A cetelor uzurpatoare de îngeri,
Abia atunci mi-a fost dezvrăjită voinţa captivă.

Ochilor mei li s-a permis să vadă din nou
Liniştea cruntă-a dimineţilor inocente de vară,
Dar vocea-ngerească din minte-mi trâmbiţa
Să profeţesc apocalipsa Satanei şi fiarelor lui.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog