18 aprilie, 2010

Pulsul hotărât să iasă la pensie

Plămânii respiră
Şi-adulmecă aer încă în piept,
Stomacul despică-nghiţitura
Pornită la vale pe sept,
Inima-mi şopteşte ticăind răspicat
Cât am de trăit,
Mintea îşi spune:
Nu-i timpul, mai am, n-am murit.

Picioarele-mi târăsc încă hoitul
Din carne şi os,
Ochii privesc înainte
Pierduţi în trecutu-mi faimos,
Braţele-mi suportă-o cămaşă
Albastră cu pete de nori,
Mintea îmi spune:
Nu-i timpul, mai ai, nu mori.

– Mai aştept o ultimă ceaşcă de ceai
Aromat, din flori de soc,
Să mai sorb din priviri o femeie,
S-o-mbrăţişez ca-n tinereţe cu foc,
Să trag adânc din ţigară
Bându-mi cafeaua de zor –
Stai minte-o! Îţi spun:
Nu-i timpul, mai este, nu mor.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog