25 iunie, 2010

O HERMENEUTICĂ A VISĂRII

Recenzie...  
de Prof. Dr. Anca Sarghie
asupra cărţii Despre îngeri... La Taclale, de Radu V. Chialda şi Ramona E. Bratu


citeşte fragmente din carte aici

Pentru cine mai citeşte astăzi, când lectura pare a se refugia în preocupările intelectualilor de vârsta a 3-a, ca reminiscenţă imposibil de scos din tabietul unei întregi vieţi, o nouă carte care se lansează cu un titlul compus antinomic din cuvântul îngeri, venit din lumea sacrului, şi taclale, termen aparţinând limbajului familiar, conduce spre ideea de bavardare pe tema raporturilor dorit-intime cu realitatea angelică. La ce bun o reluare a unui motiv de inspiraţie literară, în care a trasat contururi de acum clasicizate pentru zbuciumatul secol al XX-lea, T. Arghezi, cel care în tulburătorii lui psalmi se ia la trântă prometeic cu Dumnezeu ori îi cere cu umilinţă semnul existenţei Sale măcar printr-un „pui de înger”? Acea vox clamantis in deserto nu este singurul ecou în poezia interbelică a unei neliniştitoare întrebări existenţiale despre dumnezeire şi armatele ei de îngeri, aceştia din urmă fiind definiţi ca stare de spirit ce face legătura cu condiţia umană.
Dimpotrivă, V. Voiculescu, autorul ciclului Poeme cu îngeri din 1927, imaginează îngerul, spre exemplu,  în L-am lăsat de-a trecut, mai pictural decât în poezia  Îngerul din odaie, unde ezoteric el doar întinde mâna şi dispare, murind. Ion Pillat, A. Maniu şi L. Blaga s-au grupat în jurul revistei „Gândirea”, atraşi de ideea ortodoxă a credinţei în Dumnezeu şi în îngerii Săi. Nu ocoleşte motivul angelic nici N.Stănescu. Ba asupra lui cugetă chiar şi Emil Cioran sau Andrei Pleşu. În plină epoca socialistă, într-o conversaţie cu C. Noica şi G. Liiceanu purtată la noi în casa din Sibiu A. Pleşu afirma tranşant: ”Numai tâmpiţii sunt atei”. Pentru că trăim într-un univers al tainelor mirabile, nu putem contesta faptul că din moment ce a fost zămislit ceasornicul, trebuie că există şi  ceasornicarul, după o formulare devenită celebră.
Fănuş Neagu  în romanul Îngerul a strigat, evenimentul editorial al anului 1968 în literatura română, ne poartă prin lumea funambulescă a hoţilor Brăilei. Scriitorul îi închipuie pe îngeri mâncând pâclă azurie, veghind discret peste o lume convulsivă, pe care o  iradiază păgânătatea,  acea nesfinţenie care va polua în viziunea blagiană din Paradis în destrămare chiar şi atmosfera edenică.  Totuşi romanul Îngerul a strigat, pe care G. Pruteanu îl plasa în „zona pitorescului grav, pătimaş şi tragic, ca utopia unui spaţiu campestro-danubian presărat cu indivizi de epopee homerică”, sfârşeşte cu un licăr de speranţă într-o renaştere pe care o anunţă un strigăt, care este în mod simbolic cel de-al treilea strigăt al îngerului.
În fapt, conceptul angelic adastă din copilărie în minţile celor care se rugau la „Înger îngerelul meu/Ce mi te-a dat Dumnezeu”. La el ne gândim şi acum când rulează pe ecrane filmul american Oraşul îngerilor, în care se reverberează alte semnificaţii decât cele pur biblice, dar plecând de la ele. Toate aceste faţete ale unei realităţi insondabile şi caleidoscopice, care a nutrit arta medievală de pretutindeni, mi-au venit în gând pe rând în momentul când deschideam volumul DESPRE ÎNGERI... LA TACLALE. 
În cazul cărţii acesteia,  actanţii gestului ludic sunt doi profesori, unul de filosofie, studiată la Universitatea din Iaşi unde este şi în prezent doctorand, Radu, şi altul specializat în literatură, Ramona, care a absolvit Facultatea de Litere din Sibiu. Ea a beneficiat şi de o bursă la Universitatea „Michel de Montaigne” din Bordeaux, Franţa, unde şi-a perfecţionat tehnica abordării textelor literare. Ceea ce a ieşit din acest duel literaro-filosofic, aparent spontan, dar în fapt elaborat cu pasiune, cu multă simţire, veţi vedea  numai citind, căci în eseul-maraton pe două voci distincte se află rezultanta valorificării propriei fantezii ca sursă a imaginii lumilor nevăzute. Am descoperit în pagini o adevărată hermeneutică a visării îndreptată spre înalt. 
Autorii sunt nişte tineri debutanţi, plini de elan, încrezători în viitor, iar tema aleasă le stârneşte un real  interes. Ce pot gândi astăzi, în plină epocă postmodernistă, tinerii despre îngerelul păzitor? O aflăm de cum parcurgem primele pagini şi constatăm că autorii, care se prezintă în succinte medalioane autobiografice,  se angajează într-un exepriment existenţial, antrenându-se cu voluptate în dialog, trecând de la confesiunea epistolară la povestire, de la aceasta la legende şi mituri, la eseuri, descrieri şi teatru. Amplul Cuvânt introductiv al lui Ciprian Iulian Şoptică dă firul Ariadnei, explicitând didactic demersul meditaţiei, coborând cu precauţie de la sensuri până la elemente de stil ca de acolo să se întoarcă la semnificaţii. Aşadar, prefaţatorul devine un veritabil moderator pentru lecturile viitoare ale textului. 
Colaborarea celor doi colegi de cancelarie la Grupul Şcolar Industrial Construcţii Maşini Mârşa a început în 2007 când Ramona Bratu i-a întocmit lui Radu Chialda prefaţa primului volum de versuri Tonomatul cu vise. În noua carte premisa o constituie un impuls care se transmite de la unul la altul de a continua periplul acesta ludic fără a risipi vraja efortului de autodefinire ce reliefează libertatea spiritului lor, evidenţiind forţa vieţii, în care ei cred. Aceasta este transformată într-un personaj-cheie, propus de Radu Chialda în Legenda angelofagului povestită de el însuşi. Există în subteranele monologurilor coloanele de susţinere ale unei căutări a căutărilor, intrată în flagrant dezacord cu preocupările cotidiene şi concretizată în permanenta stabilire a metodei utilizate, cea a privirii în lamura imaginaţiei a unei realităţi inaccesibile omului.  Subiectivitatea voită programatic şi mărturisită de cei doi autori prin încrederea că îngerii există, este dublată de obiectivitate, Radu Chialda clasificând îngerii după tipar kantian, spre a crea propria sa angeologie în capitolul Locul îngerilor mei, unde se defineşte orizontul cultural creştin în care se situează autorii.
În Martori şi vise Ramona dă o lecţie de visare contemplativă, iar în Îngerii sunt coloraţi sau în Să fie vorba doar de forme de lumină? ea propune experimente ale imaginarului în domeniul plasticii, pe baza tezei că orice încercare de înăbuşire a luminii este malefică. De la lirism se trece la epic, ca în preambulul narativ din Jurnal de primăvară. Lacrimă de înger, cel al căutării îngerului, pe care Ramona constată că îl pierde, ba chiar că l-a căutat zadarnic. Traseul iscodirii nu primeşte dramatismul arghezian al celui ce strigă zadarnic în deşert, clamând pe Deus absconditus. În dialogul Ramonei cu Radu apare mai degrabă îngerul păzitor al copilăriei, dar receptat cu o altă putere de reflexie, ce dă extensie temporală pulsaţiei divinului în afirmaţia concluzivă a Ramonei: ”Abia atunci am realizat că de fapt lacrima îngeraşului meu s-a născut din iubirea pură creată la începutul lumii.”  În aceeaşi ordine a glisării de la un gen literar la altul, ţinem să semnalăm nucleul epic al textului Aripă lângă aripă din capitolul Zborul îngerilor noştri. Mai mult, altă dată este imaginat chiar un sindicat al îngerilor, gata de grevă generală şi decişi să transmită oamenilor cele 4 revendicări ale lor, ca doleanţele să se ridice la cifra de 7. Pricina revoltei îl constituie faptul că de la omul plăpând la cel sfârşit de bătrâneţe, cu toţii sunt nemulţumiţi, prea trişti, drept care tot elanul angelic se izbeşte de o asemenea nedreptate. Faţă de diafana alunecare prin lumea angelică a Ramonei,  intervenţiile lui Radu au consistenţă filozofică, chiar pretenţii de construcţie metafizică, aşa ca în excursul dialectic din Unde locuiesc îngerii? plasat în capitolul Locul îngerilor mei. În Locul cu îngeri semnificativă este metoda de căutare propusă, aceea a eliminării prin negaţie a tot ce nu poate fi spaţiu angelic, pornind de la peisajul vieţii umane. Prin urmare, locul cu îngeri nu are „munţi sau câmpii, văi sau dealuri, nici ape, nici animale, nici plante, nici nori sau păsări.” Tehnica negaţiei se aplică printr-o extensie şi spaţiilor nevăzutului, căci locul îngerilor „Nu este o grădină edenică. Nici vid nu este.” Exerciţiul localizării îngerilor continuă, credincios metodei decupajului prin negaţie: „Acest loc nu are formă, nu are spaţiu şi nici nu se bazează pe principiile unei fizici cunoscute nouă, aşadar nu poate avea un aspect care ne poate oferi o imagine. În consecinţă nici nu ne putem imagina locul cu îngeri.” Totuşi, fără să se sprijine pe vreo amintire livrescă, aşa cum ne-o dădea pe la anul 1300 Dante Alighieri în cartea sa Paradisul din Divina comedie, Radu plasează îngerii într-o câmpie nesfârşită de deasupra norilor. El se închipuie înaintând printre grupurile de îngeri, ca un nou Dante, care îi percepe din ce în ce mai mari, aşezaţi ierarhic, distingându-se prin însemne ale misiunii şi puterii lor. Limbajul lor de comunicare este unul telepatic, necunoscut muritorilor, dar înţeles de ei. Îngerii execută „o activitate veşnică.” Tot la metodă se va referi în răspunsul ei şi Ramona în Gânduri răzleţe, unde îşi începe demersul printr-o confesiune incitantă tocmai prin ignorarea legilor fizicii: ”Mă seacă dorul de înălţime. Vreau să urc, să mă înalţ, să plutesc, să zbor, fie şi numai la o palmă distanţă de pământ. Vreau să fiu atinsă de un zbor de îngeri, mi-ar face o mare plăcere o lecţie de zbor îngeresc.” Urmează o pledoarie a ascultării sufletului de fiecare dintre noi, ca şansă de a comunica cu Divinitatea.
În piesa Trenul  cu îngeri acţiunea se petrece într-un compartiment de tren al reţelei C.F. R. (Căile Ferate al Raiului), în care Dumnezeu este Şefu. Îngerii călători sunt controlaţi la aripi de către un hexo-înaripat, o versiune purificată a lui Naşu. Din dialogul călătorilor care se disting cromatic ca şi staţiile la care vor coborî, reiese grija pe care fiecare dintre îngeri o are pentru omul său, ceea ce îi antropomorfizează pe unii dintre ei, prea ataşaţi grijilor umane. Acţiunea coerentă, cu replici uşor umoristice, aminteşte, mutans mutantis, de lumea zeilor imaginată de Radu Stanca în Critis sau Gâlceava zeilor.
Adevărul că jocul se menţine în parametrii creştinismului, fără ambiţii juvenile de răsturnări epocale, îl confirmă explicit Radu în Legenda angelofagului povestită de el însuşi, unde el reflectează astfel asupra îngerilor: ”Totuşi, eu nu vreau să demonstrez existenţa acestora, ci doar să rămân mut în faţa acestor fiinţe extraordinare.” Mai este un pas până la blagiana sporire a farmecului indescifrabil al corolei de minuni a lumii, farmec pe care arta cuvântului trebuie să-l potenţeze. De altfel, ca şi L. Blaga în sistemul său filosofic, Radu caută substitute laice pentru unele concepte creştine. Marele Anonim blagian devine Primul Mare Arhitect. El ar putea deveni pentru ideea de Dumnezeu într-o altă variantă  a actului ludic Primul Mare Fizician, dacă nu Primul Mare Metafizician. Alături de Primul Mare Arhitect sunt aşezaţi Fiul Primului Mare Arhitect şi Forţa, care alcătuiesc Sfânta Treime a creştinismului. O cetate divină ca un Ierusalim celest este asimilată cu mitica Atlantidă, iar Lucifer este rebotezat ca Primul Mare Diavol. Între acesta şi Marele Arhitect se situează el, Omul. Cerul lumii omului nu este lăcaşul lui Dumnezeu şi al îngerilor. Un altul este cerul lor, care în sistemul cvadridimensional propus de autor este aşezat în direcţia opusă lumii omului, care tocmai de aceea nici nu-i poate cunoaşte. Aşa cum este el definit drept superlativul absolut al frumuseţii şi al desăvârşirii, îngerul se îndeletniceşte cu ceva. El îşi petrece eternitatea, jucându-se.
Până la urmă, cartea s-a născut dintr-o stare de graţie a dorinţei de cunoaştere, ferită şi de solemnitatea sacerdotală, propice prin tradiţie abordării subiectului, şi de tentaţia faustică a străbaterii prin lectură a literaturii pe această temă, dar ocolită şi de căderea în burlesc. O pură tentaţie, aşadar, înalt omenească a recurgerii la imaginaţie, care să ia locul raţiunii carteziene, cu avantajele şi cu riscurile inerente. Există un orizont de aşteptare pe care Ramona îl defineşte în Zborul nostru e dureros cu contextul lui sufletesc şi spiritual: ”Îmi alunecă piciorul pe cărarea vieţii şi de multe ori nu mai pot spera la zbor. Parcă şi privirea îmi este obosită. Nu mai pot contempla norii. Alunec prin viaţă fără ştiinţa mea, încercând să răzbat întunericul, să înţeleg rosturi, lumi şi taina tainelor, iubirea. Aştept  înnoirea sufletului, aştept o schimbare, nu ştiu dacă mai trebuie să întârzii, sau să determin apariţia ei! Mă tentează zborul tăcut al durerii. Vreau şi eu înaltul şi atingerea pufoasă a norilor.” Între elan şi neîncredere, ea continuă: „Cred că zborul meu va fi unul frânt, căci vreau atingerea cerească. Am nevoie de îngerul meu ca să mă înveţe din nou zborul spre culme.” Aşadar, un zbor ancestral, păstrat  de memoria colectivă a altei vieţi.
Periplu al unei tatonări, în fapt eseul acesta cu doi autori dovedeşte talentul lui Radu Chialda în mânuirea dialogului şi a descrierii, una nu lipsită de umor, de ironie fină, aluzivă, aşa ca în Zboară! Îngerul meu drag!... Zboară! unde se realizează prezentarea apartamentului 13 la carnaval, când el se doreşte a fi un... înger adevărat. Preluând în replică motivul, spre a-l trata, însă pe o altă coardă sentimentală, Ramona închipuie în Aripă lângă aripă un înger păzitor citind ziarul şi aşezându-se la computer.
În fine, Miturile şi legendele despre îngeri sunt punctul de sosire al întregului demers, luând forma unor poveşti pentru copiii care vor să înţeleagă cum s-a născut Moş Crăciun, adică Îngerul Bucuriei sau Crăiasa Poveştilor, care nu este alta decât Îngerul Copilăriei.
În mod cert, cel care are asemenea resurse de lumină a sufletului  nu putea fi decât un dascăl, fiinţa hărăzită să se dăruiască deplin celor inocenţi şi puri. Cartea aceasta dovedeşte, prin cuvânt cât şi prin formele  plastice ale decoraţiei imagistice, că tinerii ei autori, sosind într-un punct în care filosofia se îngemănează cu literatura,  au forţe inepuizabile de fantezie, pusă în slujba căutării adevărului. Nu ne îndoim că asemenea puteri miraculoase vor fi revărsate şi pe viitor spre semenii lor şi spre copiii dornici de cunoaştere. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog