02 august, 2010

Când visul devine vers

 Vineri, 30/07/2010 - 00:30 | Menuţ Maximinian 
Cultură | Litere
 
Radu Vasile Chialda, doctorand în filozofia culturii, aduce în volumul „Tonomatul de vise”, apărut cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, la Editura Lumen, o adevărată salbă de versuri pentru creaţie, iubire, şi împlinire. Cartea este un joc al cuvintelor, o punte între ficţiune şi realitate, între filozofie şi cultură, versul aducând un adevărat univers al cunoaşterii, în care imaginea iubirii, văzută ca rană, este salvată de aripa îngerilor, moartea făcând concurenţă vieţii, făcând parte din aceasta. Tonomatul cu vise ne oferă iluzii, idei, zbateri, toate întru căutarea marii împliniri: „Căutam să beau un vis/ Cu doar un pliculeţ de zahăr/ Şi am găsit un tonomat/ În colţul străzii”. Visele lumii mileniului III sunt comercializate, ducând spre iubirea dorită, în care „Un bondărel iubăreţ” caută fericirea şi plăcerea. V-aţi gândit vreodată la o salată ontologică? Ne invită Radu Vasile Chialda, printr-o creaţie în 15 versete, cu tâlc şi morală, în care descoperim bărbatul bucătar, care „Cu o baghetă fermecată” zdrobeşte seminţele lumii, presărând un gram de fericire „şi o picătură curată de iubire” peste aluatul care se modelează „încet, cu ritm şi armonie/ cu o constanţă regulată” întru coacerea plăcintei ontologice a bucătarului filozof.
Scriitorul ne invită să descoperim propriul microunivers interior: „Un suflet să filozofeze singur/ La lumea cea murdară şi amară/ Cu dulcele şi mierea ce astăzi o-nconjoară”. Ochii sunt oglinda adâncului interior, iar cuvintele complexe şi expresiile îndulcite fac versul parte din uman: „Iubesc să mi se spună/ Că am o fire de poet/ În minte mi se adună/ Cuvinte în secret”. Vers cu vers, poezia devine univers al meditaţiei, un tablou de pus în ramă, precum sufletul la icoana credinţei. Pana este inspirată de oaza de lumină adânc scăldată în filozofiile antice, în care umbra nefericirii este luminată de bucuria soarelui. Despre omul generaţiei noastre aflăm din poezia „Ce e omul astăzi oare?”: „O maimuţă vorbitoare/ O maşină cu picioare/ Trup de fier cu raţiune/ Rod al altor trupuri pure”, adică, ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de sentimente şi trăim mecanic, într-o alternanţă a zilelor. Poetul declară „Aş vrea să strig/ Să zbier/ Să mă descarc/ Din piept”, descătuşarea venind prin iubirea pentru cuvânt, pentru oameni, pentru adevărurile creaţiilor. Ce aşteaptă în schimb scriitorul? „O îmbrăţişare/ Poate un sărut/ O mângâiere/ O vorbă/ Un cuvânt/ Un sunet”. Acestea ar fi de ajuns pentru împlinirea destinului. La Radu Vasile Chialda întâmplările zilnice devin poezie, aşa se întâmplă cu dialogul cu prietenii lui despre nuntă, apoi monologul cu soţia sau trăirile la calculator surprinse în balada lui Ctrl/Shift/ Delete. Nu lipseşte partea religioasă din pomelnicul preotului născându-se poezia, care culminează cu „Iartă Doamne după greşeala lor/ Acum şi pururi şi în vecii vecilor”. Apocalipsa, în care apele se scaldă în flăcări, este un prim pas spre pastelul cu noroi întru descoperirea morţii de apă: „Iar viaţa ce se zbate/ Zadarnic ea înoată/ Căci pentru apa toată/ Şi viaţa este „o moartă””. Cuvintele bat la poarta nemuririi, iar frunzele arămii vestesc plecarea spre alte anotimpuri întru venirea altor generaţii, care iubesc http-urile şi îngerii de pe tarabă. Tonomatul cu vise este un volum al metaforelor existenţiale, al căutării destinului, al apăsării pe butonul eternităţii, astfel încât, în final, trăgând linie, putem spune că ne bucurăm de o viaţă în care visurile pot fi împlinite, iar poezia poate fi mângâiere.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog