28 august, 2010

Cap pătrat cu mintea-n colţuri

de Chialda Radu Vasile

Cap pătrat cu mintea-n colţuri
Desenând cântând gândirea,
Ne loveşte-adânc uimirea
Lăsând filosofia-n greţuri.

Circumvoluţiuni s-agită-n minte
Să mai primească-o undă de răcoare,
Din colţuri îngheţate şi polare
Să mai primească pulsuri sfinte.

Acolo unde-i rece şi vântul nu adie,
Acolo unde spaţiul este-ncremenit şi plin,
Neuroni trimit dendrite să se-mbie,
Iar de nu-i loc înseamnă că nu-i chin.

Mutantul s-a trezit că-i geniu
Şi toţi se pare că-l admit,
Impresionaţi fiind de-un craniu
Şi-o minte-n care s-a îngrămădit.

Encicliopedia-n douăsprezece colţuri imperfecte
Ce ştie că-i fierbinte-n sinea sa ovală,
Dilată gândurile-ncete
Spre muchii, din zona lor centrală.

„Îi place minţii să nu fie sferică” –
Ne spune purtătorul fericit al ei,
„În scoarţa sa-ncreţită şi concentrică
Materia cenuşie nu ia forma sferei!”

Iată un cap cu altă constituţie cerebrală,
Unde ideile-s emise pe muchie la rece,
Cu biofizica şi aerodinamica-i reală,
Ce nu permit filosofiilor adânci să sece.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog