24 august, 2010

Nu-i loc de căinţă

de Chialda Radu Vasile

Manânc pământ şi spun că aceasta-mi este pocăinţa,
Mă-ndrăgostesc de icoane şi fac rugăminţi fierbinţi,
Nedumerit mă pierd printre sutane-aurite şi sfinţi,
Căutând să-mi mai ung cu mir şi-untdelemn fiinţa.

Sunt încă tânăr, la o palmă de-a fi împovărat pe deplin,
Abia am fost deschis către lumea aceasta de viaţă,
Ce mi-ar păsa, de-acum sunt la răscrunce-n destin,
Trăiec în prezent şi tot trecutu-mi are viitorul în faţă.

Părinţii m-au crescut cu gândul greutăţii şi povarei ,
Bunicii-au insistat să o privesc aşa cum e: urâtă şi rea,
Profesorii m-au învăţat să las totul în seama grijei,
Iar eu, prins la mijloc, sunt ce soarta doreşte ori vrea.

Păcatul l-am cunoscut în iubiri interzise de legea pretenţiei,
Iar gândurile neiertării m-au făcut să scot spovedania din minte
Inventând scuze fără importanţă-n transcendentul credinţei,
Dar timpul tresărit din minciună m-a surprins luându-mi-o-nainte.

Nu e momentul scuzelor aici, nici clipa regretării,
Toate ce-au fost să le mai şterg odată predându-le iertării,
Nu-i vremea amintirii, nici loc de-a zăbovii prin vamă,
Vreau să trăiesc – prezentul nu se-aseamăcă c-o dramă!

Redobândesc divinu-n mine doar îndreptându-mă spre tine,
Şi chiar de lumea nu mă vrea îţi cer, s-o schimbi atâta doar
Să mă salute-atunci cănd trec prin ea cu bucurie şi cu bine,
Să mă privească cu alţi ochi când mă strecor pe-al meu culoar.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog