25 septembrie, 2010

Concurs de poezie "Traian Demetrescu"


Concursul de poezie “Traian Demetrescu” va avea loc în perioada 23-24 octombrie, în zilele de sâmbătă şi duminică, în Craiova la Casa de Cultură “Traian Demetrescu”. Juriul concursului va fi alcătuit din oameni importanţi pentru viaţa culturală olteană, în anii precedenţi preşedintele juriului a fost poetul Nicolae Coande, care a făcut şi o antologie cu laureaţii concursului, cu o prefaţă dureros de reală la adresa concursurilor cu iz de provincialism.

În antologie au apărut laureaţii concursului din ultimii cinci ani printre care: Diana Geacăr, Violeta Ion, Adrian Diniş, Andreea-Despina Popovici, Ada Aitonean, Gabriel Nedelea etc. Pot participa doar autorii care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor ori ai altor asociaţii de scriitori, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Marele Premiu la ediţiile precedente ale concursului.

Poeziile în nr. de minim 5 sau maxim 7 se vor trimite în câte 3 exemplare în sistem motto* pe adresa Casa de Cultură “Traian Demetrescu”, Str. Traian Demetrescu, nr. 31, Craiova , jud. Dolj, cu menţiunea “PENTRU CONCURS”, până la data de 8 octombrie 2010, data poştei.

Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda următoarele premii: Premiul TRADEM – în valoare de 500 lei, Premiul I – în valoare de 400 lei, Premiul al II-lea – în valoare de 300 lei, Premiul al III-lea – în valoare de 250 lei şi un premiu special, în valoare de 250 lei, pentru un autor din Oltenia. De asemenea, grupajele laureaţilor vor fi publicate în revista Mozaicul sau în alte reviste de specialitate. Pentru câştigătorii invitaţi la manifestări, Casa de Cultură “Traian Demetrescu” Craiova va asigura cheltuielile prilejuite de participarea la acest eveniment, iar transportul va fi asigurat de participant.

Relaţii suplimentare la tel: 0351413368, 0351413369, 0723919750;
e-mail: casa_cultura_traian_demetrescu@yahoo.com

Sistem motto* :

La începutul grupajului de poeme trebuie să aveţi un “motto” de identificare. Acelaşi “motto” de identificare trebuie scris şi pe un plic mai mic, în care se introduce CV-ul (nume, prenume, locul şi data naşterii, domiciliu, studii, premii literare sau publicaţii în reviste literare, dacă e cazul, şi datele de contact, adresa completă şi numărul de telefon). Grupajul de poeme şi plicul mai mic se introduc într-un plic mare şi se trimit prin poştă (trimiteţi nerecomandat, ca să nu srieţi niciun nume pe plicul mare).

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog