02 septembrie, 2010

Îngerul care sunt


Moartea nu avea cum să privească-n ochi mei,
Nici n-avea dreptul să-mi zâmbească,
Căci dicolo de mine se-ascundea surâs divin,
Iar zborul senin e-o viaţă îngerească.

Cândva  am fost un înger...
Încă mă mai rod rămăşiţele îngereşti,
Rănile s-au prefăcut în vis şi-n aripi deschise
Mereu îndreptate-nspre sus.

Am iubit omul şi-am devenit asemenea lui,
Mi-am dorit fiorul iubirii şi-a sărutului gust,
Îmi plăcea nespus de mult strângerea-mbraţe,
Să-mi cuibăresc propriul loc în inima cuiva.

M-a născut şi mama-mi spune încă înger,
Cu R. am cunoscut plăcerea zborului înalt,
Pentru M. încă mai bat cu aripi colorate,
Sunt încă omul care-a fost odată înger.

Dar îngerul din mine e încă acolo,
Pitit în sine însuşi mistuit de placere,
Uns cu alifiile ce-i amorţesc esenţa divină
Şi-nlănţuit de dorinţa măştii sale de-a fi.

El însuşi s-a-nchis între viu şi etern,
Cu aripile frânte şi-atrofiate de timp,
Cu aripi obosite să mai lovească-n pereţi,
Să se îzbească de carne şi oase din plin.

Schinjuit întru mine şi-n coşmarul de viaţă,
Îndurerat şi-amăgit de soarta ce încă îi sunt,
Nu-i pot schimba dorinţa-n placere de moarte,
Nu pot să fac minuni, n-am încă părul cărunt.

2 comentarii:

  • Lavana says:
    13 ianuarie 2012, 20:25

    Interesant.Multa inspiratie !

  • Radu Vasile Chialda says:
    13 ianuarie 2012, 21:07

    Multumesc mult... nu ma asteptam la un comentariu pentru aceste versuri...
    Da... au fost scrise cu inspiratie multa de la cel pe care il numesc inger...

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog