14 mai, 2011

Barbaria din perspectiva non-eticului II

A. Conceptul central

Dacă aducem în contemporaneitate conceptul de barbarie am constata că acesta a suferit o mutaţie de-a dreptul genetică, semnificaţiile pliindu-se mai mult pe condiţia universalităţii, tradus în termenii lui Samuel P. Huntington, cel care vorbeşte de o civilizaţie universală, în sensul unei modernizări şi occidentalizări în condiţiile dezvoltării tehnicităţii, paşi pe care trebuie să îi parcurgă toate culturile. Acest principiu ar sugera o „unificare culturală a umanităţii şi acceptarea crescută a valorilor, credinţelor, orientărilor, practicilor şi instituţiilor comune de către oameni pretutindeni în lume” [1]. Dacă rămânem în relaţia de opoziţie dintre „barbarie” şi „civilizaţie”, în care civilizaţia tinde, aşa cum am văzut, înspre o universalizare, sau mai bine spus înspre o globalizare, iar barbaria se defineşte în raport direct cu aceasta, observăm că şi conceptul de barbarie se află în plin proces de globalizare şi resemnificare.
Mutaţia genetică, despre care am vorbit mai sus o putem identifica în însăşi structura de definire a conceptului şi anume în expresia din care rezultă contrarietatea dintre „barbarie” şi „civilizaţie”: „noi şi ceilalţi”. Expresia suferă astăzi cea mai severă deformare. În contextul globalizării, în care pare evident că nu mai avem nimic de descoperit din punct de vedere geografic, exploatările umane şi economice depinzând individual de fiecare stat în parte, abolirea în consecinţă a sclavagismului de tip clasic, un sistem de legi universal valabile, acorduri politice globale, redefinirea conceptului de civilizaţie[2] şi stabilitatea liniilor de demarcaţie între civilizaţiile dominante, putem spune că esenţa din care derivă noile semnificaţii ale barbariei este: „occidentul şi ceilalţi” (vezi harta)[3].
Vorbim aşadar despre un concept de barbarie, care nu se mai adresează unei entităţi sociale situată în afara normativelor, legilor, credinţelor, valorilor sau obiceiurilor alteia şi care nu se mai referă la a distinge în raport de superioritate-inferioritate o societate de alta, după modelul relaţiei de tip „unii şi alţii”, ci despre un concept care trece de această dată de la parte (unii, alţii) la întreg (toţi, global), referindu-se şi descriind un tot (întreaga lume cunoscută).
Expresia „Occidentul şi ceilalţi”, deşi implică două părţi, acoperă întreg universul nostru de discurs, deoarece părţile descriu în ansamblul lor două entităţi egale ale întregului. Astfel că Huntington pare să fie cel care definitivează această expresie milenară, în jurul căreia, mai mult sau mai puţin, sau dat definiţiile barbariei, civilizaţiei şi culturii. Ideea de barbarie universală aduce în prim plan faptul că nu numai unii sunt barbari, iar ceilalţi civilizaţi, ci toţi în egală măsură putem fi barbari prin acţiunile noastre, caracterul global distribuindu-se uniform la fiecare individ în parte, indiferent ca suntem în sfera occidentalilor sau în sfera celor ce nu sunt occidentali.
Astfel că accepţiunile contemporane ale conceptului de barbarie se disting în cel puţin două mari sfere de definiţie. Prima ar avea la bază ideea lui Jean-Francois Mattéi din Barbaria interioară, care susţine că barbaria ţine de factori intimi interni, aceasta fiind interioară individului contemporan, moştenită genetic ca „bun” colectiv, care poate fi temperată doar prin abţinere, prin educaţie şi prin înclinare spre cultură. Cea de-a doua constă în ideea propusă de José Ortega Y. Gasset în Revolta Maselor, unde ne precizează faptul că omul, prin caracterul societăţii sale de a tinde spre uniformizare, caracter rezultat din ceea ce se numeşte „dezvoltare tehnică”[4], se auto-mulţumeşte, în sensul unei modestii individuale. Această idee de „Om-Masă” ne este explicată de Y. Gasset ca fiind omul global, universal, aproape egal cu semenii săi, prin faptul că parcurge aceleaşi etape în dezvoltarea sa educaţională şi profesională, prin locul său de muncă, prin ceea ce consumă, prin ceea ce face pentru participarea sa la viaţa socială, prin faptul că se supune unui sistem de legi universal valabile, etc.
Omul masă se prezintă drept contradictoriul sistemului elitist al societăţii, în aşa fel încât relaţia „noi şi ceilalţi” să devină „elita şi omul-masă”, expresie construită pe aceleaşi considerente după care a fost creată distincţia „Occidentul şi ceilalţi”. Ne putem da seama foarte uşor cărei părţi din întreg i se atribuie conceptul de barbarie. Barbaria societăţii de tip „masă” derivă aşadar din  preocupările sale mai puţin elitiste, analog ideii conform căreia  ceilalţi sunt barbari în virtutea lipsei lor de civilizaţie şi cultură.


[1]Samuel P. Huntington, Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, Traducere de Radu Carp, Editura Antet, Filipeşti de Târg, 1997, p. 80.
[2] Se are în vedere dubla semnificaţie a conceptului: 1. civilizaţie ca formă de cultură, (exemplu: civilizaţia greacă, civilizaţia creştină, civilizaţia occidentală, etc.) şi 2. civilizaţia în sens de dezvoltare tehnică (înţeleasă ca stadiu  de dezvoltare); vezi Didier Julia, Larousse, Dicţionar de filozofie, Traducere de Leonard Gavriliu, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p. 54.
[3] Samuel P. Huntington, op. cit., pp. 30-31.
[4] Dezvoltarea tehnică presupune, nu în mod absolut valabil, înainte de orice altceva, renunţarea la muncă manuală şi înlocuirea ei cu o gamă variată şi perfecţionată de mecanisme şi aparate inventate cu acest scop, astfel că omul, nu în mod general valabil, ci ca o consecinţă, tinde să se înveţe leneş şi comod, tinde să se complacă în mediocritate, tinde să accepte „gata făcut-ul” şi să se comporte într-un fel anume pentru că „aşa se poartă” sau este propus să se poarte, cu toate că acestea toate la un loc, deşi nu pot genera personalităţi de cultură universală, dau naştere la intelectualităţi specializate foarte bine pregătite profesional.

de Chialda Radu Vasile 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog