26 mai, 2011

Fănuş Neagu a trecut la creatorul sau

Scriitorul şi jurnalistul Fănuş Neagu s-a stins în această dimineaţă la Spitalul Elias din Bucureşti. Cu el s-a dus o parte din metafora culturii române.
Scriitorul avea 79 de ani şi se afla de luni bune internat în spital din cauza faptului că suferea de cancer de prostată.
Cititorii săi fideli îi vor putea aduce ultimele omagii la Casa Vernescu, sediul Uniunii Scriitorilor. Va fi înmorântat joi în Cimitirul Bellu.

În anul 1954 debutează cu povestirea „Duşman cu lumea”, în revista „Tânărul scriitor”. În anul 1960 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”, volum retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit”. În anul 1960 publică „Somn de la amiază”, iar în 1962 „Dincolo de nisipuri”. În anul 1967 publică „Vara buimacă”, piesa „Scoica de lemn” la Teatrul Nottara din Bucureşti. În anul 1979 „Cartea cu prieteni”. În anul 1981 „Insomnii de mătase”. În anul 1985 „A doua carte cu prieteni”. În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote” la Teatrul Majestic şi „Olelie” la Teatrul Naţional din Bucureşti. În anul 1987 „Întâmplări aiurea şi călătorii oranj”, volum de publicistică. În anul 1988 „Scaunul singurătăţii”, roman. În anul 1993 i se joacă la Teatrul Naţional din Bucureşti şi la Teatrul Naţional din Timişoara piesa „Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp”. În anul 1994 „Dincolo de nisipuri”, nuvele, la Editura Porto-Franco, Galaţi.

S-a născut la 5 aprilie 1932, în satul Grădiştea-de-Sus din judeţul Brăila, într-o familie de ţărani. A studiat primii cinci ani de şcoală primară în satul natal. Îşi continuă studiile între anii 1944-1948 la Liceul Militar din Iaşi (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung-Muscel). Urmează apoi Şcoala Pedagogică nr. 2 din Bucureşti, iar în 1952 devine cursant al şcolii de literatură „Mihai Eminescu” până în anul 1953, fiind coleg de generaţie cu Nicolae Labiş, Radu Cosaşu etc. Între anii 1954-1957 învaţă la Facultatea de Filologie din Bucureşti, dar nu îşi încheie studiile.

S-a stins din viaţă pe 24 mai 2011, la Spitalul Elias din Bucureşti, după o luptă îndelungată cu cancerul la prostată.
 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

nu te costa nimic sa adaugi un comentariu

News bog